Norvegia şi Republica Moldova au semnat marți un memorandum de înțelegere pentru a extinde cooperarea în sectorul energetic, în ideea de a asigura aprovizionarea cu energie a Republicii Moldova, țară care încearcă să pună capăt dependenței sale tradiționale de Rusia, transmite Reuters.
Memorandumul îşi propune să „promoveze şi să intensifice cooperarea în sectorul energiei, inclusiv în ceea ce priveşte tranziția energetică şi securitatea energetică, precum şi pentru încurajarea noilor investiții în sectorul energiei”.
Semnat la Oslo de ministrul norvegian al Energiei, Terje Aasland, şi de omologul său moldovean, Victor Parlicov, cu prilejul unei vizite de două zile a preşedintelui Maia Sandu, acordul acoperă atât cooperarea la nivel guvernamental, cât şi la nivelul sectorului privat, conform Agerpres.
Una dintre cele mai sărace țări din Europa, Republica Moldova este deosebit de vulnerabilă la consecințele războiului din Ucraina. În schimb, Norvegia a devenit cel mai important furnizor de gaze naturale al Europei, după reducerea livrărilor de gaze ruseşti.
Norvegia furnizează Republicii Moldova şi sprijin financiar, prin programul său de ajutor în valoare de mai multe miliarde de dolari acordat Ucrainei, care a inclus şi 400 milioane de coroane (36,87 milioane de dolari) pentru achiziționarea de gaze în 2023.
Chiar dacă acordul semnat marți menționează securitatea aprovizionării cu gaze drept una din zonele de interes, accentul principal este pe energia regenerabilă, electrificare şi securitatea cibernetică.
Republica Moldova a majorat deja ponderea ocupată de sursele regenerabile în consumul de electricitate până la 10,5% în 2023, de la 3,6% în 2021, grație producției de electricitate asigurată de centralele fotovoltaice şi cele eoliene, arată datele oficiale.