Acasă » Electricitate » Import-Export » Noul cablu între Germania și Marea Britanie, esențial pentru sistemul de alimentare integrat al Europei

Noul cablu între Germania și Marea Britanie, esențial pentru sistemul de alimentare integrat al Europei

26 iulie 2021
Electricitate
Gabriel Avăcăriței

Unul dintre primii interconectori finanțați privat din Europa urmează să fie construit între Germania și Marea Britanie, până în 2023-24. Deschiderea pieței interconectorilor către investiții private a fost promovată atât de guvernele britanic, cât și de cel german, în direcția unei mai mari integrări a rețelei. Acestea susțin – și li se alătură autoritățile de reglementare europene ale rețelei – că pentru a menține o Europă neutră din punct de vedere climatic, care funcționează în siguranță cu ajutorul unor surse de energie regenerabile intermitente, va fi nevoie ca mai multe sisteme să fie interconectate. Dar, deși salutată ca fiind mai fiabilă și mai ieftină decât o sursă de alimentare cu energie electrică 100% locală, achiziția externă de energie verde pare o pastilă greu de înghițit pentru unele țări, potrivit CLEW.

Până la mijlocul anilor 2020, Germania și Marea Britanie ar putea fi conectate prin prima conexiune directă prin cablu dintre cele două țări. Cablul submarin de curent continuu, care conectează Insula Grain din Marea Britanie cu Wilhelmshaven din Germania este unul dintre primii interconectori cu finanțare privată din Europa – dar are și sprijinul celor două guverne, ambele subliniind necesitatea integrării sistemului de alimentare pe măsură ce ponderea surselor fluctuante de energie regenerabilă crește. În urma întâlnirii cu premierul britanic Boris Johnson din iulie 2021, cancelarul german Angela Merkel și-a semnalat sprijinul pentru interconector, spunând că ar ajuta ambele economii să se decarbonizeze mai rapid.

Construcția interconectorului „NeuConnect” ar putea începe anul viitor. Linia va oferi o ieșire eficientă pentru surplusul de energie eoliană din nordul Germaniei, contribuind la reducerea blocajelor rezultate din problemele rețelei interne nord-sud a Germaniei. Din perspectiva Marii Britanii, noul interconnector va furniza o sursă valoroasă de energie verde ieftină provenită din parcurile eoliene din nordul Germaniei.

„Va permite rețelelor noastre energetice să împartă puterea în exces – asigurându-ne că energia regenerabilă nu este irosită”, a declarat Merkel.

Pentru guvernul britanic, cablul face parte dintr-o ambiție pe termen lung de a deveni un exportator net de energie electrică până în 2040, mai degrabă decât un importator net, așa cum se întâmplă în prezent. În prezent, Marea Britanie are doar 6 interconectări (2 cu Irlanda, 2 cu Franța, 1 cu Olanda și 1 cu Belgia) cu alte 6 proiecte în construcție sau deja confirmate. Germania are 54 funcționale și alte 8 în planificare avansată. Departamentul pentru afaceri, energie și strategie industrială din Marea Britanie prognozează o creștere de la capacitatea interconectorului – de 5,7 GW (nivelul actual) la capacitatea de 18,9 GW până în 2040. Se preconizează că producția eoliană va crește cu mai mult de 20 GW în aceeași perioadă, creând un surplus energie necesar pentru a crește exportul Marii Britanii.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *