Noul Program „Casa Verde”, destinat instalării de panouri fotovoltaice, a demarat luni, 9 septembrie, iar începând din 10 septembrie, persoanele fizice se pot adresa instalatorilor autorizați, pentru a deveni şi producători de energie electrică.
LISTA INSTALATORILOR AUTORIZAȚI
Conform datelor Ministerului Mediului, prezentate recent de către fostul ministru de resort, Graţiela Gavrilescu, prin bugetul alocat pentru acest program vor putea fi finanţate proiecte pentru circa 33.000 de unităţi locative.
„Minimul de putere instalată este de 3 kW şi se va putea din acel moment să negocieze şi cu societăţile de electricitate şi vor încheia contractul de racordare. Am aproximat că 33.000 de unităţi locative vor fi posesoare a acestor celule fotovoltaice. Ne gândim de pe acum ce sume să identificăm, împreună cu Ministerul Dezvoltării, alţi bani pentru un alt program şi lărgirea acestuia şi la persoane juridice şi instituţii publice. Dăm dovadă de mare responsabilitate, prin acest program. Încercăm să facem şi noi lucruri pe care alte ţări le-au făcut mai demult. Consider că a venit momentul în care fiecare dintre cei care doreşte să facă o economie la buget să poată accesa banii prin Programul Operaţional Regional şi de la Administraţia Fondului pentru Mediu”, a spus oficialul, conform Agerpres.
Contractul de finanţare aferent Programului pentru instalarea de sisteme fotovoltaice a fost parafat, luni, 26 august 2019, de către preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), Cornel Brezuică, şi viceprim-ministrul şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu.