Acasă » Electricitate » Nuclear » Nuclearelectrica a raportat un profit de 417,37 mil. lei pentru 2013, sub câştigul previzionat

Nuclearelectrica a raportat un profit de 417,37 mil. lei pentru 2013, sub câştigul previzionat

3 martie 2014
Electricitate
Bogdan Tudorache

###author###

Nuclearelectrica (SNN), operatorul singurei centrale nuclearelectrice din România, a raportat pentru anul trecut un profit preliminar de 417,37 milioane lei (94,42 milioane euro), de 17,25 ori peste cel din 2012, dar sub câştigul publicat pentru 2013 în proiectul de buget pentru acest an.

În 2012, compania, controlată de stat, a avut un profit de 24,19 milioane lei.

Pe 10 februarie, Nuclearelectrica a publicat pe site-ul propriu bugetul pentru acest an, iar în acesta figura un profit pentru 2013 de 456,7 milioane lei, conform Mediafax.

Compania a bugetat pentru acest an un profit net de doar de 27,9 milioane lei (6,2 milioane de euro), de circa 15 ori mai mic faţă de câştigul din 2013.

Veniturile totale ale Nuclearelectrica au crescut cu 21,6% anul trecut, la 2,05 miliarde lei, iar cheltuielile au fost cu 5% mai mari, de 1,6 miliarde lei, reiese din datele transmise Bursei de Valori București.

Compania se aşteaptă ca în acest an să aibă venituri de 1,82 miliarde de lei şi cheltuieli de 1,78 miliarde de lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2014, care va fi suspus aprobării acţionarilor companiei în luna martie.

Nuclearelectrica precizează că „bugetarea cheltuielilor a fost făcuă în condiţii de austeritate faţă de anul anterior şi de nevoile reale pentru menţinerea pe termen lung a performanţelor de operare şi securitate nucleară, acestea fiind dimensionate ţinând cont şi de evoluţia anticipată negativă a veniturilor care se vor obţine în 2014 comparativ cu anul anterior”.

Nuclearelectrica apreciază că va produce în acest an 10,54 TWh de energie, din vânzarea căreia va obţine 1,62 miliarde de lei.

Compania este obligată, în acest an, de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), să livreze populaţiei 3,74 TWh de energie, respectiv 35,49% din producţie.

Preţul la care ANRE obligă Nuclearelectrica să vândă energie pe piaţa reglementată, respectiv de 145,88 lei/MWh, a nemulţumit conducerea producătorului de electricitate, care a acţionat ANRE în instanţă.

Compania acoperă aproximativ 18% din necesarul anual de electricitate al României.

 

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *