Nuclearelectrica ar putea acorda dividend suplimentar cu un randament de aproape 75%, raportat la preţul de închidere din 24 mai, de 6,92 lei/acţiune, reiese dintr-o analiză a SSIF Prime Transaction, publicată pe investingromania.com.
Potrivit analizei SSIF Prime Transaction, ”producătorul de energie electrică are depozite bancare foarte mari, de aproape 1,4 miliarde de lei, la o capitalizare de doar 2,09 miliarde de lei. Profitul reportat este la rândul său foarte mare, mult peste capitalizarea actuală a companiei. Luând în calcul şi dividendele aprobate, compania ar avea potenţialul să acorde un dividend suplimentar cu un randament de aproape 75%, raportat la preţul de închidere din 24 mai”.
Ordonanţa 29/2017 şi Memorandumul aprobat ulterior de Guvern au dat naştere unei situaţii inedite în cazul companiilor de stat listate la Bursa de Valori București (BVB), şi anume distribuirea de dividende din profitul reportat din anii precedenţi, au menționat analiștii SSIF Prime Transaction.
”În afară de existenţa resurselor pentru plata de dividende suplimentare, mai trebuie luat în calcul şi programul investiţional al fiecărui emitent. În cea mai mare parte a cazurilor, Consiliile de Administraţie (CA) se opun acordării de dividende suplimentare, invocând de regulă nevoile investiţionale. În ce măsură vor fi aceste argumente convingătoare pentru reprezentanţii statului, vom vedea în perioada următoare”, menţionează sursa citată.
Producătorul de energie nucleară Nuclearelectrica a înregistrat în primele trei luni ale anului un profit net de 84 de milioane de lei, în creştere cu 25,7% faţă de perioada similară a anului trecut.