Acasă » Electricitate » Nuclearelectrica demarează retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă

Nuclearelectrica demarează retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă

29 septembrie 2017
Electricitate
energynomics

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Nuclearelectrica a aprobat demararea fazei I a strategiei pentru proiectul de retehnologizare a Unității 1 CNE Cernavodă. Proiectul a fost repus pe ordinea de zi la solicitarea acționarului majoritar, Ministerul Energiei (82,49%).

Într-un comunicat de presă, compania arată că prima fază a proiectului de retehnologizare va include “activitățile necesare asigurării funcționarii Unității 1 pentru o perioadă de 30 de ani, adică extinderea numărului de ore de funcționare la putere nominală suplimentar celor 210.000 de ore estimate inițial prin proiect”. Ca urmare, oprirea efectivă a Unității 1 pentru retehnologizare a fost programată să aibă loc în perioada decembrie 2026-decembrie 2028.

“Prelungirea duratei de operare dincolo de durata estimată inițial prin proiect certifică în primul rând calitatea actului de operare până în prezent și oferă premisele obținerii unor avantaje evidente pentru proiect, companie și contribuția unei surse stabile, nesupusă factorilor climatici, în sistemul energetic”, a declarat directorul general la SN Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță.

Faza 1 va mai include activitățile de organizare a proiectului, la începutul anului 2018 urmând a se opera modificările organizaționale și logistice rezultate din studiul deja contractat de SNN, dar și procesul de finalizare a documentațiilor suport necesare pentru pregătirea studiului de fezabilitate, care va fi supus spre aprobare în anul 2021.

Compania precizează că “majoritatea studiilor și analize tehnice și de securitate nucleară trebuie și vor fi realizate de firme de inginerie nucleară specializate, de multe ori numai pe anumite segmente punctuale, aspect care excede cadrul competențelor firmelor care, în mod uzual, întocmesc studii de fezabilitate pentru proiecte de investiții”. Astfel se explică abordarea proiectului în două etape.

În plus, o serie “date relevante cu privire la unele dintre echipamentele/structurile, sistemele sau componentele vizate pot fi obținute doar în timpul opririlor planificate ale Unității 1”, iar demararea studiului de fezabilitate trebuie să țină cont de #toate datele de intrare disponibile pentru elaborarea unui document complet și suficient fundamentat”.

“Aprobarea de către acționari a primei fazei a proiectului de retehnologizare a Unității 1 înseamnă efectiv asigurarea continuității acestui proiect pentru SNN, fără întârzieri, cu respectarea graficului de timp pentru fiecare etapă și subetape”, a mai afirmat Cosmin Ghiță, citat în comunicatul Nuclearelectrica. “Retehnologizarea Unității 1 este în prezent proiectul prioritar al SNN, fiind gestionat integral de companie și, simultan, cel mai mare proiect de investiții al unei companii energetice românești, unul care asigură încă 30 de ani de operare și producție, la mai puțin de jumătate din costul unei unități noi nucleare de tip CANDU”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *