Acasă » Electricitate » Nuclearelectrica extinde până în septembrie perioada de negociere cu China General pentru reactoarele 3 și 4

Nuclearelectrica extinde până în septembrie perioada de negociere cu China General pentru reactoarele 3 și 4

22 iulie 2016
Electricitate
energynomics

Acţionarii Nuclearelectrica au aprobat extinderea cu patru luni, începând din data de 9 mai, a negocierilor cu compania chineză China General Nuclear Power Corporation (CGN) pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, la cererea partenerilor chinezi, potrivit unor documente ale companiei.

Decizia a fost luată în şedinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 18 iulie. Astfel, perioada de negociere a fost extinsă până la 9 septembrie.

Extinderea negocierilor a fost deja aprobat în Guvern pe data de 2 iunie, prin intermediul unui Memorandum de Înţelegere (MoU) denumit „Continuarea negocierilor asupra Documentelor de Investiţie privind dezvoltarea, construirea, operarea şi dezafectarea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă”, se arată într-o notă explicativă, publicată pe site-ul Nuclearelectrica.

Totodată, extinderea perioadei de negociere s-a realizat „cu aplicarea tuturor celorlalte prevederi ale MoU, inclusiv cu posibilitatea oricărei părţi de a înceta MoU, după trecerea celor 4 luni, fără nici o despăgubire, printr-o simplă notificare scrisă către cealaltă Parte, în cazul în care nu s-a ajuns la un acord asupra Documentelor Investiţiei şi în măsura în care întârzierea nu a fost cauzată de respectiva Parte”, se mai arată în documentul menţionat, citat de economica.net.

Reprezentanţii Nuclearelectrica menţionează că, în perioadele 17-25 martie 2016 şi 11-28 aprilie 2016, au avut loc două runde de negocieri între comisia de negociere şi CGN asupra documentelor investiţiei, fără a se ajunge la o formă finală a acestora.

Un comentariu la „Nuclearelectrica extinde până în septembrie perioada de negociere cu China General pentru reactoarele 3 și 4”

  1. Pot ei sa extinda inca 1000 de ani. Nu va mai veni nici un chinez sa investeasca in Romania. I-ati furat la regenerabile si acum vreti sa-i pacaliti si cu nuclearul. Chinezii traiesc in retele stranse de afaceri si statul e la curent cu tot. ” Romania nu e o tara unde se pot face afaceri!” Au investit in toate tarile din jurul nostru si sunt OK.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *