Bogdan Tudorache
SN Nuclearelectrica a raportat constituirea unui depozit de 61,5 milioane lei la Eximbank, arată un raport prezentat Bursei de Valori. Depozitul la termen, fără prelungire, are o dobândă de 3,07% pe an, cu scadență în octombrie.
Nuclearelectrica (SNN) a obținut în primul trimestru al anului 2019 un profit net de 21,9 milioane lei, în creștere cu 23,9% față de perioada similară a anului trecut.
Rezultatul din exploatare (EBIT) a înregistrat o creștere de 42,9%, iar EBITDA, o majorare de 25,9% față de aceeași perioadă a anului anterior, ca urmare a creșterii veniturilor din exploatare cu 18,7%, influențate de creșterea cu 22,9% a veniturilor din vânzarea energiei electrice.