Acasă » Electricitate » Nuclearelectrica va decide pe 11 iulie modernizarea primului reactor cu 1,5 mld. euro

Nuclearelectrica va decide pe 11 iulie modernizarea primului reactor cu 1,5 mld. euro

14 iunie 2017
Electricitate
energynomics

Acționarii Nuclearelectrica vor aproba, în ședința extraordinară din 11 iulie, proiectul de retehnologizare a Unității 1 a centralei de la Cernavodă, ceea ce ar presupune costuri de circa 1,5 miliarde de euro. În același timp, compania ar urma să împrumute EnergoNuclear cu 4 milioane de lei pentru finanțarea activităților de întreținere și conservare a amplasamentului Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă, conform Convocatorului AGA publicat pe site-ul BVB, consultat de investenergy.ro.

Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN), care administrează centrala de la Cernavodă, a înregistrat în primul trimestru un profit net de 84,05 milioane de lei, cu 26%, peste cel din perioada similară din anul 2016, conform datelor remise Bursei de Valori București (BVB).

Profitul net a crescut cu 25,7%, pe fondul majorării puternice a profitului brut din exploatare (41,5%), chiar în condiţiile în care în trimestrul I al anului 2017 s-a înregistrat o cheltuială financiară netă de 1,83 milioane lei, în vreme ce în perioada similară a anului 2016 diferențele de curs valutar nete înregistrate au condus la un venit financiar net de 10,3 milioane lei, explică raportul companiei. Conform datelor SNN, producția de energie a companiei a scăzut în primul trimestru cu 1,3%, la 2.766 GWh, de la 2.803 GWh, însă veniturile din vânzarea energiei electrice au urcat în primele trei luni cu peste 8%, la 483,9 milioane de lei, de la 446,4 milioane de lei la sfârșitul lunii martie 2016.

Valoarea totală a programului de investiții al SNN pentru acest an este de 231,59 milioane lei, fără componenta alocată plății serviciului datoriei. Ca și în anii anteriori, ponderea cea mai mare în program o au investițiile pe termen lung, aflate în curs de execuție. Cea mai mare valoare a programului de investiții al SNN, de 196,7 milioane de lei, pentru anul în curs, este destinată sucursalei CNE Cernavodă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *