Decizia de investiție luată de acționarii Nuclearelectrica deschide calea unui proces de retehnologizare în urmă căruia Unitatea 1 de la Cernavodă, pusă în exploatare comercială în 1996, va mai putea funcționa încă 30 de ani, începând cu anul 2029. Costul estimat de companie, 1,85 de miliarde de euro, reprezintă mai puțin de jumătate din costurile unui reactor nuclear nou.
“Prelungirea duratei de viață a unităților nucleare are cel mai mic cost dintre toate sursele de energie, cele regenerabile incluse”, a declarat Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica. El a insistat, de asemenea, pe faptul că energia nucleară nu are emisii de carbon.
În 2020, ultimul an pentru care avem date complete din partea companiei. reactorul 1 de la Cernavodă a livrat în sistemul energetic național circa 5 GWh, contribuind cu circa un miliard de lei, dintr-un total de 2,5 miliarde de lei, cât au fost veniturile totale ale companiei. Am aproximat ponderea diferită a celor două reactoare în producția efectivă a Nuclearelectrica din 2020, întrucât reactorul 1 a avut un factor de capacitate mediu de 87,29%, față de 98,32% pentru reactorul 2. Valoarea de piață a producției reactorului 1 de la Cernavodă din 2020 a fost de circa 200 de mii de euro, ceea ce conduce la o recuperare a investiției în mai puțin de 10 ani, la un preț mediu de sub 50 de euro pe MWh. În 2021, prețul mediu al electricității pe piața contratelor bilaterale a depășit 90 de euro pe MWh, potrivit OPCOM, ceea ce reduce la mai puțin de 5 ani durata de recuperare a investiției pentru retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă.
După aprobarea deciziei de investiție, conducerea companiei intră în a două fază a procesului de retehnologizare (2022-2026), care constă în
- asigurarea resurselor financiare
- pregătirea execuției
- și obținerea tuturor aprobărilor și avizelor necesare
Varianta aprobată de acționarii Nuclearelectrica include modificări de proiect care asigura creșterea marginilor de securitate nucleară a centralei și țin cont de noile tendințe de creștere a robusteții din punct de vedere al securității nucleare.
500 de angajări pentru proiectele Nuclearelectrica, urmează alte 500
Costul actual pentru implementarea Scenariului 2, Enhanced Safety, este de circa 1,85 miliarde Euro, fără a lua în calcul costurile finanțării și actualizarea cu rată inflației la dată la care va fi semnat contractul de retehnologizare a Unității 1 CNE Cernavodă.
„Retehnologizarea unei unități nucleare este un proces foarte complex, similar construcției de noi unități nucleare, dar care oferă avantaje nete de mediu și financiare, la care se adaugă securitatea în aprovizionare, disponibilitate și stabilitate”, a precizat Sorin Ghelbereu, director Proiecte Strategice, CNE Cernavodă. Directorul general Cosmin Ghiță a adăugat că 100 de persoane au fost angajate în 2021 pentru a se ocupă de acest proiect. „Suntem în plin proces de formare a unei noi generații de nucleariști. […] O parte din cei nou angajați vor fi trimiși pentru specializare on the job în centrale din Canada care au trecut deja prin experiență retehnologizării unităților nucleare. În același timp, având în vedere toate proiectele strategice ale Nuclearelectrica, suntem în program amplu de recrutare și formare a unei noi generații de specialiști. Anul trecut am recrutat 500 colegi, iar anul acesta avem în plan un număr similar”, a adăugat Cosmin Ghiță.
Faza 3 (2027-2029) a proiectului începe odată cu oprirea Unității 1 și constă în derularea efectivă a lucrărilor de retehnologizare a reactorului 1 în instalațiile unității, precum și repunerea acesteia în funcțiune, în vederea exploatării comerciale pentru un nou ciclu de funcționare de 30 de ani, după anul 2029.