De la dizolvarea blocului estic, producția de energie din Europa de Sud-Est (SEE) a fost împiedicată de gradul cronic de lipsă a investițiilor. Ca urmare, infrastructura din regiune se luptă să satisfacă cererea, însă este instabilă și are nevoie urgent de modernizare. În același timp, trebuie să respecte reglementările UE privind clima și calitatea aerului. Pe scurt, Europa de Sud-Est se îndreaptă spre o criză energetică. Pentru a evita acest lucru, trebuie să asigure investiții financiare masive în producția de energie nepoluantă și să utilizeze această investiție în creșterea sa rapidă, potrivit oilprice.com.

În februarie 2015, un document obținut prin surse aruncă o lumină asupra planurilor Comisiei Europene de eliminare a insulelor energetice sau a lipsei de interconexiune energetică a diferitelor regiuni, vizând SEE în mod special. Regiunea însăși este interconectată moderat, însă izolarea acesteia de piețele externe de energie înseamnă că securitatea energetică rămâne o problemă. Dependența importurilor de energie rămâne semnificativă, între 17 și 73%, în aproape toate țările (cu excepția României și Croației) iar acestea depind în mare măsură de importurile de hidrocarburi, în special de petrol și gaze.

Acquis-ul comunitar în domeniul energiei are în vedere securitatea aprovizionării cu energie, piața internă a energiei, eficiența energetică, sursele regenerabile de energie și energia nucleară. Obiectivul principal al Uniunii energetice este crearea unei piețe interne a energiei care să se bazeze mai puțin pe importurile străine, care să permită producerea energiei din sursele cele mai ieftine și livrarea către locul de consum cu cea mai mare nevoie. Având în vedere că UE este cel mai mare importator de energie din lume, acest lucru nu va fi ușor de efectuat.

Producția curentă de energie din SEE este dominată de hidrocentrale și cărbune. Ținând cont de obiectivele de decarbonizare de pe agenda UE, utilizarea cărbunelui în producția de energie se află în mare parte pe ducă.

Iar Comunitatea Energetică a estimat că, pentru a respecta cerințele Directivei privind emisiile industriale (IED), sunt necesare investiții de 7,843 miliarde de euro în centralele termice existente (CTE). Energia nucleară este în prezent produsă numai în Bulgaria și România, în timp ce Turcia are în prezent planuri pentru două proiecte de energie nucleară cu o capacitate combinată de 9.280 MW. România are în prezent planuri de extindere a capacității sale nucleare cu două noi reactoare de 720 MW, în timp ce majoritatea țărilor din Balcanii de Vest nu dispun de capacități nucleare și nu au elaborat planuri. Unii analiști susțin că energia nucleară este soluția pentru satisfacerea nevoilor de securitate energetică în SEE, respectând totodată angajamentele de mediu. Regenerabilele oferă o altă soluție, cu hidroenergia în fruntea acestui potențial.

Topografia regiunii, împreună cu ploile abundente, o fac un candidat ideal pentru hidroenergetică. Într-adevăr, o mare parte din energia regiunii vine deja din hidro, dar există mult spațiu pentru extindere, precum și pentru modernizarea unora dintre facilitățile sale de îmbătrânite. Într-adevăr, există deja o dezvoltare agresivă în acest domeniu, dar din aproape 2.000 de proiecte în curs de desfășurare, planificate sau deja contractate, multe ridică semne de îngrijorare cu privire la daunele aduse mediului, punând în discuție intrarea în operare. Cu toate acestea, potențialul de creștere este clar, iar regiunea are potențialul de a construi o rețea de energie regenerabilă de 100% până în 2050, cu instalarea a 100 de gigawați de stocare hidraulică prin pompare.

În prezent, există potențialul de a atinge ambele obiective ale securității energetice și decarbonizării prin intermediul fiecărei rute, fiecare având punctele forte și punctele slabe. Extinderea capacității de producție a fost promovată atât de UE, cât și de Banca Mondială, însă, conform unui studiu privind energia și dezvoltarea din SEE, condițiile politice și economice nu oferă un mediu stabil pentru noile proiecte de generare de energie. În schimb, se concentrează atenția asupra transportului și distribuției de energie, cum ar fi prin gazoductul din Caucazul de Sud (SCP), conducta de gaze naturale Trans Anatolia (TANAP) și conducta Trans-Adriatică (TAP). Aceste conducte vor aduce gaze din perimetrul Shah Deniz-2 din Azerbaidjan și chiar dacă majoritatea acestei energii va fi consumată de Turcia, ar putea asigura o parte din aprovizionarea cu gaze naturale a Europei. Cu toate acestea, acest proiect nu va face prea mult pentru securitatea energetică a regiunii. Mai important, nu face nimic pentru a valorifica potențialul SEE pentru producerea de energie și, prin urmare, nu reușește să promoveze independența energetică.

Este evident că este nevoie de investiții masive în regiune pentru a evita o criză energetică. Atât energia regenerabilă, cât și energia nucleară sunt foarte potrivite pentru această sarcină, cu argumente puternice pentru ambele. Există încă un drum lung, cu multe obstacole de-a lungul său, dar cu opțiuni solide disponibile, nu poate fi vorba despre alegerea unei direcții. Este vorba de a afla cum se poate merge înainte.