Acasă » Regenerabile » Eolian » O treime din producătorii verzi ar putea intra în insolvenţă în 2015

O treime din producătorii verzi ar putea intra în insolvenţă în 2015

21 mai 2015
Eolian
Bogdan Tudorache

Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România – PATRES solicită autorităţilor să ia măsuri urgente de sprijin al sectorului energiei curate, afectat de desele modificări legislative.

„Situaţia din sector este critică. Potrivit datelor PATRES, organizaţie din care fac parte 83 de companii – producători de energie din tot spectrul regenerabilelor), o treime din operatori riscă intrarea în insolvenţă până la finalul anului 2015, efectul fiind un potenţial default bancar de circa 1,5 – 2 miliarde euro”, spune Martin Moise, vicepreşedintele PATRES, citat de Bursa.

Operatorii au apreciat decizia Parlamentului şi Guvernului de a veni în sprijinul producătorilor din surse regenerabile cu puteri instalate cuprinse între 1 MW şi 3 MW, oferindu-le posibilitatea de a încheia contracte bilaterale de vânzare/cumpărare a energiei negociate în mod direct.

Pentru micii producători, această măsură este un sprijin binevenit, aceştia întâmpinând mari dificultăţi în tranzacţionarea cantităţilor de energie electrică pe pieţele centralizate din cauza lipsei de predictibilitate a producţiei dependente de factori meteo.

Conform PATRES, producătorii de energie din surse regenerabile sunt puşi în faţa unor situaţii fără precedent: „Pentru prima dată, pe Piaţa Certificatelor Verzi – PCV nu s-a tranzacţionat niciun certificat verde la sesiunea de tranzacţionare din data de 14 mai 2015, numărul ofertelor de vânzare ridicându-se la 111. Principala cauză a acestei situaţii este reducerea cotei anuale obligatorii de energie produsă din surse regenerabile la 11,9%, faţă de 16% cât era stabilit în Legea 220, situaţie ce a generat un excedent de certificate verzi de circa 3 milioane de unităţi pentru anul 2014”.

Potrivit estimărilor ANRE (reglementatorul pieţei de energie), circa 6 milioane de certificate verzi vor fi, de asemenea, în plus şi în 2015, mai susţine sursa citată care a subliniat că această situaţie este confirmată şi de OPCOM, care a comunicat că la data de 14 mai 2015 se înregistra un excedent de 4.228.289 de certificate verzi, care la acest moment nu au cumpărător.

Martin Moise a continuat: „În condiţiile acestui uriaş excedent de certificate verzi, este foarte interesant faptul că – potrivit reglementărilor în vigoare – certificatele verzi sunt impozitate la momentul acordării şi nu la momentul efectiv al vânzării. La un preţ minim de 131 lei/unitate rezultă un impozit aferent de 88.682.239 lei pentru certificatele emise, care a fost plătit în avans de către producătorii de energie din surse regenerabile, fără ca aceştia să obţină venituri din vânzarea certificatelor”.

Domnia sa susţine că, pentru o mare parte dintre producătorii de energie din surse regenerabile, această situaţie fără precedent înseamnă risc de faliment, întrucât nu vor mai putea vinde certificatele verzi. PATRES apreciză că cele mai mari probleme, vor avea producătorii micii şi medii, care vor fi puşi în imopsibilitatea de a vinde certificatele verzi.

Asociaţia patronală mai susţine că o parte dintre producătorii de energie curată se află în situaţii de facto de insolvenţă, ei reuşind să supravieţuiască momentan doar datorită aportului de capital de lucru provenit din alte afaceri deţinute de respectivii investitori. Pe de altă parte, veniturile acestor producători vor scădea cu până la 75% în 2015 faţă de 2012, în urma reducerii cotei de energie susţinută de mecanismul de promovare cu certificate verzi.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *