Povestea de dragoste a președintelui Obama pentru gazele naturale a luat sfârşit. Președintele a declarat în trecut că gazele naturale reprezintă punctul de sprijin al SUA pentru a trece de la un combustibil fosil la unul mai curat, către energia verde, iar acestea erau văzute ca un punct cheie al politicii sale de schimbări climatice pentru uzinele energetice.
Însă când Obama a prezentat noua politică finalizată, abia a vorbit despre gaze naturale. În schimb, Agenția pentru Protecția Mediului (EPA) s-a lăudat că noul set de reguli va găzdui o tranziție mai mare de la energia bazată pe cărbune direct la energiile regenerabile, cum ar fi cea eoliană și solară, sărind peste gazele naturale cu totul, conform TheHill.com.
Casa Albă a declarat că noua normă încurajează un boom în utilizarea gazelor naturale, datorită unui set de termene de reducere a emisiilor de carbon pentru state până în 2020 – prea devreme pentru multe state pentru a implementa energii regenerabile.
„Legea propusă s-a bazat pe o schimbare mare, timpurie a producţiei dinspre cărbune spre gaze naturale”, au declarat oficialii într-o informare. „De exemplu, ponderea gazelor naturale în mixul de generare a fost proiectată să fie semnificativ mai mare în anul 2020, decât în scenariul de referință.”
Însă acest termen a fost împins înapoi cu doi ani. „În schimb, legea produce reduceri timpurii (ca pondere în mix) datorită energiei din surse regenerabile și eficienței energetice, ceea ce va conduce la o transformare mai agresivă a industriei energetice interne”, spune sursa citată.
Legea nu obligă statele de a alege unele surse de generare în detrimentul altora și promite că nici o uzină pe cărbune nu va fi închisă înainte de finalul duratei sale oficiale de utilizare.
Însă schimbarea datei, alături de subvenţionarea statelor prin alocarea de credite pentru instalarea de regenerabile, au convins municipalităţile că pot fi evitate creşterile generării pe gaze. De asemenea, a permis Casei Albe să reafirme un nivel naţional de reducere cu 32% a poluării cu carbon realizate de centralele electrice în legea finală, faţă de cele 30% prevăzute anul trecut.
Industria generării pe gaze este furioasă. Obama a susţinut anterior industria gazelor ca un factor de reducere a emisiilor Statelor Unite, întrucât gazul emite mai puțin de jumătate din dioxidul de carbon al cărbunelui, la ardere. Și în timp ce companiile de gaze încă lucrează la estimările costurilor noii strategii, acestea nu sunt mulţumite de modul în care a fost prezentată legea.
„Suntem dezamăgiți de modul în care s-a schimbat mesajul”, a declarat Frank Macchiarola, lobbyist al Natural Gas Alliance. „Retorica de la Casa Albă a încercat să trimită un mesaj clar că aceasta creează o trecere de la gaze naturale la mai multe surse regenerabile de energie care sunt evidențiate în lege”, a spus el.
Macchiarola a declarat că președintele a prezentat o „alegere falsă” între gaze naturale și energii regenerabile. În realitate, ele pot fi utilizate împreună, mai ales datorită faptului că energia eoliană și solară oferă doar intermitent electricitate. „Adevărul este că pentru o alimentare cu combustibil diversă, ai nevoie de ambele, pe termen lung”, a spus el.
The American Petroleum Institute a avut o poziţie similară. „Anunţul va crește dramatic costul la consumator, vor fi distruse locuri de muncă, iar la sfârșitul zilei nu recunoaște arderea curată a gazelor naturale, care ne-a adus la un minim al ultimilor 20 de ani [în cazul emisiilor de gaze cu efect de seră] astăzi”, a declarat Jack Gerard, preşedintele grupului.
Pentru mai conservatorul Institute for Energy Research, decizia Casei Albe arată că Obama se opune tuturor combustibililor fosili. „Ceea ce se spune într-adevăr este că administrația Obama nu este îndrăgostită de nimic din ceea ce emite dioxid de carbon, fie că e vorba de cărbune sau chiar de gaze naturale”, a declarat Dan Simmons, vicepreşedinte pentru politici publice al organizației.
Relațiile lui Obama cu industria gazelor naturale au început să se răcească în ultimii ani, în principal din cauza agendei sale pe partea de reglementare. Agențiile federale au scris sau lucrează la norme ce vizează fracturarea hidraulică pe teren federal, scurgerile de metan din foraje de gaze naturale și alte politici care ar putea avea un impact asupra industriei. Pentru ecologiști, evitarea gazelor naturale reprezintă o veste bună.
„Suntem încântaţi cu privire la orice ocazie de a înlocui cărbunele direct cu energie din surse regenerabile, pentru că ideea folosirii gazelor naturale ca un combustibil-punte a fost demascată, pe măsură ce ajungem să înţelegem tot mai mult cât de rele sunt gazele naturale, și cât de pregătit este de a funcţiona domeniul regenerabilelor”, a declarat Julian Boggs, director pentru încălzire globală al Environment America.