Pentru prima dată după ce a demarat producţia de gaze naturale la zăcământul Groningen în 1963, Olanda a devenit anul trecut un importator net de gaze naturale, adăugându-şi numele pe lista statelor europene care sunt din ce în ce mai dependente de gazele natural livrate prin conducte de furnizori precum Norvegia şi Rusia sau via tancuri LNG din SUA, Qatar şi alte părţi, informează Bloomberg.
Această modificare era inevitabilă după ce autorităţile olandeze au promis că vor închide câmpul Groningen, în urma cutremurelor provocate de extracţia de gaze la depozitele din zona de nord a zăcământului. Producţia la ceea ce a mai rămas la acest zăcământ va mai continua câţiva ani, ceea ce va genera miliarde de euro pentru statul olandez, Royal Dutch Shell Plc şi Exxon Mobil Corp, conform Agerpres.
Gazele naturale sunt responsabile pentru aproximativ 40% din producţia de energie electrică a Olandei.
Firma GasTerra, un joint venture între statul olandez şi companiile petroliere Royal Dutch Shell Plc şi Exxon Mobil Corp, a anunţat vineri că în 2018 vânzările sale au crescut cu 17% până la 11,2 miliarde euro. Însă doar o treime din gazele naturale au venit de la câmpul Groningen, pentru care firma are drepturi exclusive de comercializare, iar restul de la mai multe zăcăminte mai mici offshore precum şi din importuri din Norvegia şi Rusia.
„Încă de când a început exploatarea de gaze naturale la Groningen, Olanda a fost autosuficientă. Acest lucru nu mai este valabil”, a declarat directorul general de la GasTerra, Annie Krist. Acesta a subliniat că este nevoie stringentă de gaze naturale, pentru a face faţă cererii crescute de energie electrică, pentru a susţine sursele regenerabile şi a înlocui cărbunele.