Acasă » Petrol și Gaze » OMV intenționează în continuare să plătească în euro pentru gazele cumpărate din Rusia

OMV intenționează în continuare să plătească în euro pentru gazele cumpărate din Rusia

24 martie 2022
Import-Export
energynomics

CEO-ul OMV Alfred Stern a anunţat miercuri că grupul austriac va continua să plătească în euro pentru gazele cumpărate din Rusia, în pofida deciziei preşedintelui Vladimir Putin conform căreia Rusia nu va mai accepta plăţi în dolari sau euro pentru livrările sale de gaze naturale către ”ţările ostile”, informează AFP.

„Desigur că vom continua să ne reglăm plăţile în euro şi nu în ruble. Nu avem o altă bază contractuală. Nu mi-ar fi permis să fac altfel. Nu ne-a sunat nimeni (din partea rusă-n.r.), avem contracte în vigoare şi ele nu prevăd plata în ruble. Deocamdată voi aştepta să văd dacă ne va contacta cineva”, a declarat directorul general OMV, Alfred Stern, pentru postul austriac de televiziune Puls 24.

Aproximativ 80% din gazele naturale utilizate în Austria sunt importate din Rusia, iar OMV le cumpără de la grupul Gazprom, conform Agerpres.

În urmă cu câteva zile, Alfred Stern a avertizat că înlocuirea livrărilor ruseşti de energie nu va fi simplă şi va necesita investiţii mari în infrastructură, de exemplu în terminale de gaze.

„Austria nu are acces direct la terminale de gaze lichefiate. În prezent există doar opţiuni limitate pentru a aduce gaze lichefiate în Austria”, a spus Alfred Stern, adăugând că o terminare a contractului cu Gazprom nu este avută în vedere în prezent.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *