Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a anunţat o investiţie de 17 milioane de euro a OMV Petrom, care va construi în oraş un centru regional de distribuţie a produselor petroliere, municipalitatea urmând să exproprieze terenuri pentru a putea moderniza un drum şi să realizeze o ieşire pe centura oraşului până la începerea activităţii companiei, conform News.ro și economica.net.
Primarul Gheorghe Falcă a declarat că s-a ajuns la o înţelegere cu OMV Petrom pentru construirea celui mai mare centru de distribuţie a produselor petroliere din vestul ţării. „OMV a decis să facă o investiţie de peste 17 milioane de euro în Arad, construind în cartierul Grădişte cel mai mare centru de distribuţie regională din vestul ţării. Pentru a veni în sprijinul acestei investiţii, municipalitatea va realiza un acces direct la şoseaua de centură din strada Cometei”, a spus edilul.
Falcă a declarat că în următoarea şedinţă a Consiliului Local va fi supusă votului decizia de expropriere a unor terenuri, pentru ca odată cu aprobarea bugetului să se poată finanţa proiectarea şi execuţia acestui drum.
OMV deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 12,57%, iar 15,79% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.
OMV Petrom are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează, la Brazi, o centrală electrică de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW.
Compania a înregistrat anul trecut un profit de 1,04 miliarde de lei, faţă de o pierdere de 690 de milioane de lei în 2015.