Grupul austriac OMV intenţionează să-şi extindă programul actual de reducere a costurilor, în valoare de patru miliarde de euro, a declarat directorul general Rainer Seele, care a adăugat că nu exclude posibilitatea recurgerii la concedieri din cauza crizei coronavirusului şi a prăbuşirii preţurilor la energie, informează Reuters.
O serie de mari companii petroliere au anunţat că îşi reduc cheltuielile de capital pentru acest an cu 25%, sau aproape 55 de miliarde de dolari, după ce cotaţia barilului de petrol s-a redus la jumătate.
OMV a anunţat deja că îşi va reduce cheltuielile cu 20% în acest an şi, de asemenea, a ajuns la un acord pentru a putea plăti în rate suma de 4,7 miliarde dolari destinată majorării participaţiei la producătorul de mase plastice Borealis, conform Agerpres.
„Mă aştept la noi programe de reducere a costurilor în acest an”, a declarat Rainer Seele, într-un interviu publicat miercuri în cotidianul financiar german Handelsblatt. „Nu am luat încă o decizie cu privire la programele de lucru de tip short-time sau cu privire la restructurări de personal. Este o posibilitate pe care nu o putem exclude”, a spus Seele.
Referindu-se la situaţia de pe piaţa petrolului, şeful OMV a arătat spus că nu vede un sfârşit al actualei crize.
„Nu sunt foarte optimist cu privire la piaţa petrolului. Supraoferta continuă, iar stocurile sunt la un nivel mult prea ridicat. Nimic nu se va schimba atâta timp cât mobilitatea persoanelor din Europa sau America de Nord va rămâne restricţionată. În fond, mai mult de jumătate din consumul mondial de petrol este utilizat de automobile, autobuze, avioane sau trenuri”, a subliniat el.