OMV Petrom a încheiat cu succes campania „Drumul spre școala online”. Peste 2.500 de elevi, din medii defavorizate, au primit tablete, table interactive și abonamente de internet necesare pentru a participa la orele de școală desfășurate în mediul digital. OMV Petrom a contribuit cu 90.000 de euro la derularea campaniei. Campania s-a derulat cu sprijinul stațiilor Petrom, al Mastercard și al Narada, un ONG a cărui misiune este susținerea educației.
„Am conectat la școala online elevi care nu au avut vreodată un smartphone sau o tabletă, am adus internetul și tehnologia în comunități vulnerabile, am conectat elevi și profesori. Le mulțumesc partenerilor și tuturor celor care au donat folosind aplicația de pe site”, a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Downstream Oil.
Anul 2020 a însemnat deconectarea bruscă și forțată de la educație a peste 250.000 de copii din România. Absenteismul cronic care a urmat firesc acestei situații a adâncit obstacolele sociale și financiare ale acestora, dar și șansele lor la un viitor mai bun, conform datelor Ministerului Educației. Prin intermediul platformei de crowdfunding, Narada a ajuns la un număr de 4.354 de elevi din toată țara cu soluții de tehnologie hardware – device-uri mobile sau acces la internet, 2.590 dintre aceștia fiind reconectați la educație cu sprijinul Petrom.