OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Sud-Estul Europei, a început producția de AdBlue, un produs esențial pentru reducerea noxelor emise de motoarele diesel. În prima fază, AdBlue va fi comercializat în stațiile de alimentare OMV și Petrom, iar de anul viitor va fi comercializat și în alte rețele. Utilizarea AdBlue reduce cu până la 90% emisiile de oxid de azot ale motoarelor diesel.
Compania vine astfel în întâmpinarea cererii tot mai mari pentru acest produs, pe fondul creșterii numărului de vehicule comerciale în România.
„Debutul producției de AdBlue a reprezentat o prioritate pentru noi in condițiile in care ne așteptăm ca cererea pentru acest produs sa crească. Ne așteptăm ca cererea de AdBlue pe piața din România să crească cu peste 30% până în 2027 față de acest an, până la un nivel de aproximativ 130 de milioane de litri”, a spus Radu Căprău, Membru al Directoratului responsabil pentru Rafinare & Marketing.
AdBlue este un produs standard utilizat pentru motoarele diesel moderne. Este compus din circa 1/3 uree și 2/3 apă demineralizată. Noua capacitate de producție este situată în sudul Bucureștiului, iar investițiile necesare proiectului s-au ridicat la aproximativ 800,000 euro.