Acasă » Petrol și Gaze » OMV Petrom anunță reluarea operațiunilor la rafinăria Petrobrazi

OMV Petrom anunță reluarea operațiunilor la rafinăria Petrobrazi

30 mai 2018
Petrol și Gaze
energynomics

OMV Petrom a anunțat reluarea operațiunilor la rafinăria Petrobrazi din Ploiești, după șase săptămâni de revizie planificată. Revizia a constat în lucrări periodice de mentenanță, inspecții și verificări ale instalațiilor din rafinărie, care au necesitat aproximativ 2 milioane de ore lucrate. Valoarea totală a proiectului, care include investiții și costuri, a fost de circa 45 milioane de euro.

”Instalațiile noastre sunt acum 100% funcționale, iar producția de produse rafinate a fost reluată după ce instalațiile au fost puse treptat în funcțiune. După repornire, suntem complet operaționali și avem capacitatea de a procesa peste 12.000 de tone de țiței pe zi. Sunt bucuros că această revizie, care a însemnat zeci de mii de operațiuni diferite, s-a desfășurat cu bine, fără incidente semnificative sau accidente care să determine întreruperea lucrului, în timp ce am continuat să asigurăm carburanții necesari în rețeaua noastră de benzinării”, a spus Neil Anthony Morgan, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru divizia Downstream Oil.

Următoarea revizie este planificată pentru 2022. Investițiile semnificative și lucrările de modernizare efectuate de-a lungul anilor au permis extinderea perioadei dintre revizii. Înainte de 2014, astfel de revizii se efectuau anual, iar, după finalizarea programului de modernizare a Petrobrazi, perioada dintre revizii a fost prelungită la doi ani. Ca practică generală în industrie, operațiunile de producție se suspendă în timpul reviziilor.

Rafinăria Petrobrazi, cu o capacitate de rafinare de 4,5 milioane de tone de țiței anual, este una dintre cele mai importante unități de acest tip din țară. Producția Petrobrazi poate acoperi necesarul de carburanți anual pentru 3 milioane de autovehicule. În perioada 2005-2017, rafinăria Petrobrazi a beneficiat de investiții de peste 1,5 miliarde euro în proiecte de modernizare, de construire a unor instalații noi și în proiecte de mediu. În prezent, rafinăria Petrobrazi funcționează la cele mai înalte standarde de performanță si de mediu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *