Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » OMV Petrom anunță reducerea cu 20% -35% a investițiilor în 2015

OMV Petrom anunță reducerea cu 20% -35% a investițiilor în 2015

20 februarie 2015
Explorare și producție
energynomics

OMV Petrom va reduce investițiile cu procentaje cuprinse între 20 % și 35% în acest an, mai ales ca urmare a scăderii accentuate a preţului ţiţeiului pe piaţa internaţională, a declarat managementul companiei. Firma petrolieră estimează că barilul de țiței nu va depăși 60 de dolari în 2015.

Programul actual de investiții este estimate a valora între 800 milioane de euro și 1,1 miliarde euro, cu 85% din sumă îndreptându-se spre explorare şi producţie. Investiţiile OMV Petrom au totalizat anul trecut 6,23 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro).

Scădere de 56% a profitului

Profitul net al OMV Petrom s-a redus anul trecut la sub jumătate din cel înregistrat în 2013, ajungând la 2,1 miliarde de lei (473 milioane de euro), compania înregistrând pierderi de 307 milioane de lei în ultimul trimestru, primul rezultat negativ începând cu trimestrul al treilea al anului 2010. Vânzările OMV Petrom au scăzut anul trecut la 21,5 miliarde de lei (4,84 miliarde de euro), de la 24,1 miliarde de lei în 2013.

„În 2014 am continuat eforturile de stabilizare a producţiei, înregistrând al doilea an consecutiv de creştere marginală a producţiei de hidrocarburi din România comparativ cu anul precedent. În explorare am efectuat cele mai ample investiţii onshore şi offshore de după privatizare şi am înregistrat o rată de succes de 60% în activitatea de explorare clasică (excluzând zona offshore de mare adâncime). Am reluat activitatea de forare în blocul Neptun, săpând două sonde noi, Domino-2 şi Pelican South-1.

În 2015 vom continua programul de explorare conform planificării. În G&E (Gaze și Energie – n.r), dificultăţile au persistat, din cauza scăderii cererii pe piaţa gazelor şi a marjelor negative care au condus la un rezultat deteriorat al centralei electrice Brazi. În R&M (Rafinare și Marketing – n.r.) am finalizat cu succes modernizarea rafinăriei Petrobrazi, care a generat creşterea planificată de 5 USD/bbl a indicatorului marja de rafinare, contribuind la rezultatul anual bun şi la consolidarea valorii integrării companiei”, a explicat directorul executiv al companiei, Mariana Gheorghe.

Profitul Petrom, 52% din profitul grupului OMV

OMV Petrom a generat anul trecut un profit de 1,16 miliarde de euro, adică 52% din profitul OMV, faţă de 50% în 2013. Profitul OMV înainte de dobânzi şi taxe, ajustat pentru elemente nerecurente şi efecte de inventar la rafinării, a scăzut anul trecut cu 15%, de la 2,64 miliarde de euro la 2,23 miliarde de de euro. Per total, câştigurile grupului austriac au fost afectate de scăderea preţului la petrol şi de problemele din Libia şi Yemen, notează Mediafax.

„Am obţinut un rezultat solid în 2014, în pofida unui an tumultuos pentru industrie, cu scăderea preţurilor la petrol cu aproximativ 50% în a doua jumătate a anului şi cu situaţia instabilă din Libia şi Yemen. Am reuşit să ne creştem producţia cu 8% în 2014, în principal datoriă contribuţiei activelor deţinute în Norvegia”, a declarat Gerhard Roiss, directorul executiv general al OMV.

Câştigul înainte de taxe şi dobânzi al OMV a scăzut cu 59% în 2014, la 1,05 miliarde de euro. Petrom a contribuit cu 740 milioane de euro, în scădere cu 45% comparativ cu 2013. Profitul net ajustat al OMV, atribuibil acţionarilor, a urcat anul trecut cu 2%, la 1,13 miliarde de euro. Vânzările OMV au scăzut cu 15% anul trecut, de la 42,4 miliarde de euro la 35,9 miliarde de euro.

Producția o să scadă cu 2% – 4% în acest an

OMV Petrom avea la sfârșitul anului trecut rezerve dovedite de ţiţei şi gaze de 690 milioane barili echivalent petrol (bep), din care 671 milioane bep în România. Rezervele dovedite şi probabile de ţiţei şi gaze înregistrau valoarea de 977 milioane bep, din care 930 milioane bep în România.

Firma estimează că în 2015 producția sa de hidrocarburi o să scadă cu până la 4%, o poziție care cere revizuirea portofoliului de investiții. „Eficientizarea costurilor va fi mai accentuată. Eliminăm risipa și simplificăm procese. Am revizuit tot portofoliul de investiții”, a declarat Mariana Gheorghe. Anul trecut, 35 de zăcăminte mici au fost scoase la vânzare.

Producţia de ţiţei şi gaze a OMV Petrom a fost anul trecut de 65,82 milioane bep, cu 1% mai mică faţă de 2013, ca urmare a scăderii producţiei în Kazahstan. În România, producţia totală de ţiţei, gaze şi condensat a fost de 62,57 milioane bep. Sondele forate în ultimii patru ani asigură 25% din producția de hidrocarburi, 11% din producție este asigurată de reparațiile capitale la sonde și de instalarea de sonde noi, iar 8% este generată de redezvoltarea de zăcăminte, a consemnat Mediafax.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *