Acasă » Petrol și Gaze » OMV Petrom – profit net în creştere cu 103%, la nouă luni

OMV Petrom – profit net în creştere cu 103%, la nouă luni

29 octombrie 2021
Explorare și producție
energynomics

Grupul OMV Petrom a raportat în primele nouă luni un profit net de 1,68 miliarde de lei, cu 103% mai mare faţă de cel consemnat în perioada similară a anului trecut, şi venituri din vânzări de 17,05 miliarde de lei, în creştere cu 13%, în condiţiile în care cererea pentru produse energetice a fost, în general, peste nivelurile pre-COVID, în România.

Rezultatul din exploatare CCA (în costuri curente de achiziție) s-a situat la 2,8 miliarde de lei, cu 56% mai mare decât în perioada ianuarie – septembrie 2020, dar sub nivelul de dinainte de criză.

De asemenea, valoarea investiţiilor este în scădere cu 23%, ajungând la 1,8 miliarde lei. În schimb, contribuţia la bugetul de stat s-a situat la 9 luni la 8,7 miliarde lei, cu 20% mai mare faţă de anul trecut, potrivit Agerpres.

Creşterea netă a activelor circulante (inclusiv activele deţinute pentru vânzare) a fost generată în cea mai mare parte de numerarul şi echivalenţele de numerar mai mari, de creanţe comerciale mai mari ca urmare a creşterii vânzărilor în Downstream Oil, de o valoare a stocurilor mai mare, consecinţă a creşterii costului unitar în linie cu cotaţiile, şi de active financiare în creştere, în principal în legătură cu instrumentele derivate, parţial contrabalansate de active deţinute pentru vânzare mai mici, ca urmare a vânzării filialelor din Kazahstan, în mai 2021.

Comparativ cu 31 decembrie 2020, activele imobilizate au scăzut la 30 septembrie 2021 cu 1,16 miliarde lei, până la valoarea de 33,35 miliarde lei, în principal din cauza scăderii imobilizărilor corporale, întrucât amortizarea, ajustările nete de depreciere şi scăderea activului de dezafectare în urma revizuirii au depăşit intrările din timpul perioadei.

Capitalurile proprii au coborât uşor, la 33,03 miliarde lei la 30 septembrie 2021, comparativ cu 33,07 miliarde lei la 31 decembrie 2020, întrucât dividendele distribuite pentru anul financiar 2020 au depăşit profitul net generat în perioada curentă. Indicatorul total capitaluri proprii la total active al Grupului a fost de 68% la 30 septembrie 2021 (69% la 31 decembrie 2020).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *