OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, susține Black Sea ClimAccelerator, un program dedicat finanțării start-up-urilor care inovează pentru un viitor mai sustenabil. Programul va sprijini unele dintre cele mai promițătoare start-up-uri din România și Bulgaria. Acestea vor beneficia de finanțări pentru implementarea soluțiilor propuse în valoare totală de 300.000 de euro, precum și de mentorat, consultanță de specialitate și pregătire pentru atragerea de investiții. Soluțiile eligibile în Black Sea ClimAccelerator pot aborda teme precum susținerea economiei circulare prin tehnologie, soluții de reducere a emisiilor de carbon, tehnologii verzi pentru un mediu mai curat, managementul deșeurilor și altele.
„Ne bucurăm că ne putem implica într-un proiect atât de promițător precum Black Sea ClimAccelerator. Suntem convinși că noile tehnologii verzi vor juca un rol cheie în construirea unui viitor sustenabil și cu emisii reduse de carbon. Odată cu lansarea Strategiei noastre pentru 2030, aproximativ 35% din investițiile noastre totale, de peste 11 miliarde euro, vor fi direcționate către soluții cu emisii reduse și zero de carbon. Sperăm să vedem cât mai multe proiecte pentru un viitor mai curat, dezvoltate în cadrul unor astfel de acceleratoare”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
Programul Black Sea ClimAccelerator este organizat de Impact Hub Bucharest, The Climate Vertical, precum și de Innovation Starter în Bulgaria, cu sprijinul EIT Climate-KIC, care este cel mai mare parteneriat public-privat pentru inovare din Europa. ClimAccelerator este cel mai important accelerator european care susține lupta împotriva schimbărilor climatice prin dezvoltarea domeniului cleantech.