Acasă » Regenerabile » OMV Petrom și CE Oltenia investesc 400 mil. euro în producția de energie fotovoltaică

OMV Petrom și CE Oltenia investesc 400 mil. euro în producția de energie fotovoltaică

4 octombrie 2022
Regenerabile
energynomics

OMV Petrom și CE Oltenia investesc circa 400 milioane euro în dezvoltarea a patru parcuri fotovoltaice cu o capacitate cumulată de aproximativ 450 MW. Prin punerea în funcțiune a celor patru parcuri, puterea instalată de energie solară a României crește cu circa 30% .

În decembrie 2021, OMV Petrom a fost desemnată ca investitor selectat pentru aceste proiecte, la finalul unei proceduri de selecție organizate de CE Oltenia. Investițiile totale necesare pentru dezvoltarea celor patru parcuri fotovoltaice se ridică la peste 400 milioane de euro, circa 70% fiind finanțate prin Fondul de Modernizare.

„Ne-am propus ca până în 2030 să punem în funcțiune o capacitate mai mare de 1 GW de energie din surse regenerabile, inclusiv prin parteneriate. Prin asocierea cu CE Oltenia progresăm semnificativ spre acest obiectiv și împreună contribuim la tranziția energetică a României. Puterea instalată a celor patru parcuri fotovoltaice va spori cu o treime puterea totală instalată la nivel național de energie solară, care în prezent este de aproximativ 1,4 GW”, susține Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie.

„CE Oltenia – cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, trebuie să își adapteze strategia de dezvoltare la noile tendințe și cerințe care vizează decarbonarea sistemului energetic și diversificarea mixului energetic al României prin înlocuirea unităților pe bază de lignit cu centrale pe bază de gaz și proiecte de energie regenerabilă, în vederea menținerii în siguranță a sistemului energetic Național (SEN). Implementarea în parteneriat cu OMV Petrom a celor patru parcuri fotovoltaice reprezintă un obiectiv important pentru societate, atât în ceea ce privește contribuția la tranziția energetică a României, cât și pentru implementarea măsurilor din Planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană”, afirmă Daniel Burlan, președinte al Directoratului CE Oltenia.

Parcurile fotovoltaice vor fi construite la Ișalnița, Tismana, Roșia și Rovinari, pe amplasamente ale unor foste exploatări miniere operate de CE Oltenia.

Conform estimărilor curente, parcurile vor furniza energie electrică sistemului energetic național începând cu 2024.

Proiectul va fi dezvoltat prin intermediul a patru entități juridice separate, într-o structură de participație de 50% – 50%. Intenția este ca energia electrică produsă sa fie vândută de aceste entități către cei doi parteneri, în proporție egală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *