Acasă » Interes general » OMV Petrom sprijină cu 1,5 mil. euro proiectul „Minute de zbor, pentru ore de viață”

OMV Petrom sprijină cu 1,5 mil. euro proiectul „Minute de zbor, pentru ore de viață”

27 decembrie 2021
CSR
energynomics

OMV Petrom sprijină cu 1,5 milioane euro proiectul „Minute de zbor, pentru ore de viață”, derulat de Asociația Blondie. Proiectul asigură transportul aerian al pacienților, în special copii, ale căror afecțiuni nu pot fi tratate în România. Sponsorizarea va susține circa 100 de zboruri, pentru peste 300 de pacienți.

„În aceste vremuri complicate, în care sistemele de sănătate sunt sub presiunea unor provocări multiple, astfel de inițiative sunt esențiale pentru salvarea de vieți. La OMV Petrom, credem că sprijinirea acestor eforturi este o parte esențială a rolului nostru în România”, a spus Christina Verchere, CEO, OMV Petrom.

Proiectul asociației Blondie, „Minute de zbor, pentru ore de viață”, va asigura transportul pentru circa 300 de pacienți vulnerabili, care depind de tratament medical specific și de care nu pot beneficia în România. Împreuna cu maternități din România, asociația va identifica, în timp util, pacienți copii cu afecțiuni grave, precum și maternități care îi pot trata în regim de urgență. În plus, cel puțin 20 de medici vor beneficia de training pentru îngrijirea pe perioada zborului a copiilor aflați în condiție critică.

Asociația Blondie – Împarte pentru altă parte s-a înființat în anul 2019 pentru ca toți copiii, indiferent de situația materială sau socială, să beneficieze de tratamentul medical potrivit pentru o dezvoltare maximă din punct de vedere fizic, intelectual și emoțional.

Asociația susține copiii grav bolnavi și singuri – abandonați, părăsiți în spitale, copii cu familii complicate, copii cu mame minore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *