Acasă » Interes general » Mediu » OMV Petrom susține cu 3 mil. euro proiectul „România plantează pentru mâine”

OMV Petrom susține cu 3 mil. euro proiectul „România plantează pentru mâine”

2 martie 2023
Interes general
energynomics

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, continuă proiectul „România plantează pentru mâine” și își concentrează atenția în 2023 către zonele urbane. Astfel, peste 330.000 de puieți vor fi plantați în cadrul unor mini păduri urbane în 20 de orașe, printre care București, Constanța, Giurgiu și Craiova.

„În fiecare an, prin proiectul România plantează pentru mâine contribuim la dezvoltarea unor comunități mai verzi și mai curate. Le mulțumesc voluntarilor, autorităților și partenerilor noștri, cu ajutorul cărora am plantat mai mult de 2 milioane de puieți în ultimii peste trei ani. Sperăm să ne fie alături și anul acesta, în care ne-am propus să creăm împreună mici oaze verzi în comunitățile urbane. România plantează pentru mâine face parte din strategia noastră mai largă de a construi un viitor sustenabil pentru comunități și întreaga societate”, a spus Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

În 2023, proiectul ”România plantează pentru mâine” se va concentra preponderent pe crearea de păduri miniaturale urbane. Acest concept a fost introdus în România de către OMV Petrom și a fost implementat cu succes în 5 localități: Moinești, București, Giurgiu, Buftea și Urziceni. Pădurea miniaturală urbană are rolul de a îmbunătăți calitatea aerului, de a reduce zgomotul, de a crește biodiversitatea și de a diminua efectul de seră.

În același timp, plantările din mediul rural vor continua, în zonele care au nevoie de intervenție, cu circa 180.000 de puieți pentru plantări extravilane.

Lansat în 2020, “România plantează pentru mâine” este cea mai mare inițiativă de plantare finanțată din fonduri private din România. În perioada 2020-2022, peste 10.000 de voluntari au împădurit peste 450 hectare, în cadrul a 60 de plantări, cu o contribuție de 5,7 milioane de euro.

Acțiunile de împădurire se desfășoară cu sprijinul a șase ONG-uri recunoscute pentru contribuțiile aduse protecției mediului înconjurător din România – Act for Tomorrow, Mai Mult Verde, Plantăm fapte bune în România, Pădurea Copiilor, Viitor Plus și Asociația Parcul Natural Văcărești.

1 thoughts on “OMV Petrom susține cu 3 mil. euro proiectul „România plantează pentru mâine””

  1. Pingback: OMV Petrom susține cu 3 mil. euro proiectul „România plantează pentru mâine” - Piramid Energy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *