OMV Petrom este gata să cheltuiască până la 264,8 milioane lei (55,8 milioane euro) pentru lucrări de instalare conducte, potrivit unui anunţ publicat pe platforma de achiziţii SICAP.
Licitaţia vizează achiziţia de „lucrări de instalare conducte din oţel, fibră de sticlă şi polietilenă de înaltă densitate”, potrivit anunţului citat de Bursa.
Valoarea acordului cadru este estimată între 32,1 milioane lei (6,8 milioane euro) şi 264,8 milioane lei (55,8 milioane euro).
Compania intenţionează să încheie un acord cadru cu durata de 48 luni cu minimum 5 şi maximum 8 firme.
Firmele interesate trebuie să aibă o medie a cifrei de afaceri anuale, pentru ultimele trei exerciţii financiare (2015, 2016, 2017), de minimum 7,5 milioane lei, fără TVA.
Tototdată, firmele interesate trebuie să demonstreze o experienţă similară prin prezentarea de documente care să demonstreze execuţia, în ultimii cinci ani, a unor lucrări de instalare/intervenţie/reparaţii/modernizare conducte din oţel în infrastructura de transport ţiţei/gaze/apa de zăcământ, la nivelul a maximum cinci contracte, în valoare cumulată de cel puţin 5 milioane lei, fără TVA.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 3 aprilie.