OPEC nu planifică vreo ședință extraordinară pentru a discuta modalități de a majora prețurie petrolului și nu are de ales decât să-şi mențină producția brută neschimbată pentru a-şi păstra cota de piață, a spus ministrul petrolului din Kuweit, Ali Al-Omair, potrivit Bloomberg.
Dacă alți producători vor să reducă oferta, „noi vom fi foarte fericiţi”, a spus al-Omair, în Kuweit City. Nici o cerere „serioasă” nu a fost înaintată de membrii OPEC pentru discuții anticipate, așa încât „următoarea ședință va fi în luna iunie”, a spus el.
Algeria încearcă să coordoneze un răspuns global din afara grupului faţă de căderea preţurilor, conform agenţiei algeriene de presă, care l-a citat pe ministrul energiei, Youcef Yousfi. Petrolul brut şi-a pierdut jumătate din valoarea sa, din iunie 2014, pe măsură ce producătorii americani au majorat producţia la cel mai rapid ritm din 1983, iar OPEC a decis, la 27 noiembrie, să o mențină la nivel constant pe cea proprie. Prețurile îşi vor reveni spre sfârșitul anului 2015, pe fondul creșterii economice, a declarat al-Omair.
Dacă alți producători vor să reducă oferta, noi vom fi foarte fericiţi.
„Fără îndoială ceea ce am convenit în noiembrie 2014 încă este valabil”, a declarat al-Omair. „Privim către o serie de factori care ar putea să intervină pentru a schimba nivelul prețurilor, inclusiv nivelurile de producție ale țărilor non-OPEC și nivelul de cerere.”
Preţul Brent brut, un punct de reper pentru mai mult de jumătate din piaţa globală a petrolului, a scăzut cu 2,8% la 54.32 dolari pe baril joi, la ICE Futures Europe din Londra.
OPEC, care furnizează circa 40% din ţiţeiul brut mondial din lume, a produs 30,6 milioane barili pe zi în luna februarie, depășind ținta de 30 de milioane de barili pentru a noua lună consecutiv, arată datele Bloomberg.
Preţul Brent a pierdut joi aproape 3, în timp ce barilul SUA a pierdut aproape 2%, pe fondul creșterii dolarului față de majoritatea valutelor, conform Reuters.
În sesiunea precedentă, Brent crescuse cu aproape 5% iar ţiţeiul brut american, cu circa 3%, după ce la suta dolarul suferise cea mai mare cădere de-o zi în 18 luni, în ton cu dezamăgirea pieţelor față de lipsa unui calendar clar pentru o majorare a ratei dobânzii SUA.