Una dintre cele 25 de Ordonanțe de Urgență aprobate săptămâna trecută se referă la modificarea Legii Petrolului. Însă aceasta nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial fiindcă are nevoie de avizul Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), potrivit informațiilor HotNews.ro. Ordonanța a fost aprobată cu mențiunea că trebuie obținut acest aviz.
Potrivit proiectului de OUG, autoritățile române vor putea refuza, din motive de siguranță națională, concesionarea și executarea de operațiuni petroliere de explorare, dezvoltare și exploatare a unui zăcământ petrolier de către persoane juridice care sunt efectiv controlate de țări din afara Uniunii Europene.
Având în vedere că face referire la siguranța națională, este necesar avizul CSAT, potrivit observațiilor Ministerului Justiției.