Acesta este transcriptul mesajului transmis de Ovidiu Demetrescu, Director General al Societății Hidro Tarnița SA, cu prilejul Energy Strategy Summit, desfăşurat pe 4 iunie la Palatul Cantacuzino din Buşteni.

Bună ziua şi mulţumesc pentru invitaţie. Întotdeauna este extrem de dificil să vorbeşti după un prânz extraordinar, puterea de concentrare scade, organismul fiind preocupat cu digestia alimentelor excepţionale. Am să încerc totuşi să vă captez atenţia şi cu siguranţă îi voi capta atenţia colegului de panel [Ciprian Glodeanu], spunându-i că tocmai cel mai bun prieten al lui este în capătul celălalt al mesei – cel mai bun prieten al regenerabilelor ia naştere acum când vorbim şi vorbim despre proiectul Tarniţa.

Sunt aici în calitate de reprezentant al companiei de proiect, dar aş putea spune că pot reprezenta şi întreaga industrie de stocaj de energie din România, care nu există la acest moment şi care este piesă lipsa din puzzle.

Vorbim de strategia energetică şi îmi permit să iau de la antevorbitorii mei câteva cuvinte extrem de frumoase şi am să mă folosesc de cuvântul strategie = poveste. Există şi o poveste a proiectului Tarniţa, el există, cred, încă de pe vremea când eram în facultate – asta nu mă deconspira, cei care ştiu proiectul o să-mi ghicească şi perioada în care am făcut facultatea, e foarte simplu – dar vreau să asociem proiectul Tarniţa cu cele 3 elemente pe care le-a menţionat Excelenţa Sa, domnul ambasador Mihnea Constantinescu, şi anume cu guvernanţa energetică, cu securitatea energetică şi cu securitatea naţională.

Vorbim astăzi de 20.000 Megawatti, peste 20.000 Megawatti putere instalată. Dacă îi dăm cheie, la figurat vorbim, şi vrem să pornim aceşti 20.000 Megawatti, o să constatăm că probabil putem să pornim vreo 15.000-14.000 aşa cu indulgenţă. Se uită Carmen [Neagu] şi mă aprobă sau mă semi-aprobă. Hai să nu ne îmbătăm cu apă rece, deci dacă vrem să plecăm la drum la o strategie, 1. trebuie să luăm în considerare în primul şi în primul rând elementul timp, noi vorbim aici de proiecte în energetică, proiecte în energetică care înseamnă un minim de 5 ani, dar sunt proiecte care au o durata de execuţie mult mai mare, sunt şi proiecte care se întind pe durata a 10 ani. Făcând o socoteala extrem de simplă un mandat politic e cam de 4 ani în medie din câte ştiu eu de la ultimele strigări, deci lucrurile astea trebuie să aibă un acord transpartinic şi să fie apolitice, să ne uităm spre generaţia următoare de peste 20 şi peste 30 de ani, cum va arată landscape-ul energeticii româneşti în 20 de ani, ce vrem să fim atunci. Vrem să fim un importator net de energie sau vrem să fim un furnizor regional de energie, de servicii de securitate energetică şi de soluţii energetice şi vorbim de energie în întregul ei mix, nu numai de sectorul energiei electrice, dar putem să vorbim şi de sectorul gazelor naturale. Nu întâmplător am direcţionat astăzi de dimineaţă la primul panel întrebarea mea referitoare la mix-ul de energie, am încercat să fie o întrebare cu bătaie lungă şi să încercăm să vedem cum va arată circulaţia pe străzi peste 10 ani, când vom vedea mult mai multe automobile electrice, deci un consum mai scăzut de produse petroliere şi atunci mix-ul acesta de consum de energie incluzând şi sectorul transporturi, va arată cu totul şi cu totul altfel de cum arată astăzi.

În afară de această poveste de stocaj şi securitate energetică aş vrea să mai asociaţi proiectul Tarniţa cu permisiunea sau cu permisivitatea de a accepta mult mai multe surse de energie verde în sistem. Un astfel de proiect permite proiectelor de vânt şi de solar să se integreze mult mai uşor în sistemul energetic naţional, având rolul de baterie a sistemului energetic naţional. O baterie care astăzi nu există. Chiar dacă va trebui să-i demontez mitul pompajului de pe Olt colegului Borza, o să-i aduc în atenţie două elemente extrem de simple: hidrocentralele de pe Olt nu au fost proiectate tehnic şi tehnologic vorbind ca să facă pompaj. Nu există pompaj în lumea asta pe o apă curgătoare, pe un râu, mai ales în condiţiile în care nu ai lacul inferior, şi 2 – tehnologic, turbinele alea au randament de 40%, ceea ce nu-ţi permite să faci bani din proiectul respectiv. În anii în care a fost gândit proiectul Tarniţa era asociat cu dezvoltarea la întreaga capacitate a proiectului nuclear, cu toate cele 5 unităţi care ar fi trebuit să fie puse în funcţiune. Astăzi fiind un proiect extrem de versatil de stocaj, aşa cum am spus, este veriga lipsa sau piesa de puzzle lipsa din sistemul energetic, el se pliază şi se adaptează foarte uşor în special pe zona de regenerabile şi poate să adapteze zona de regenerabile. Pentru noi, cu cât mai multe regenerabile vin în sistem, cu atât e mai bine. California a dat recent o regulă prin reglementatorul de piaţă şi a spus aşa: la fiecare 6 Megawatti instalaţi în putere eoliană sau fotovoltaică, trebuie să ai 1 Megawatt de stocaj, nu contează cum. Cea mai teastată tehnologie de stocaj este asta de acumulare pompaj.

Ultimul aspect pe care vroiam să îl abordez astăzi, dar mă uit, cred că mi-a plecat investitorul strategic din sala, investitorul meu strategic fiind fondul de Pensii BCR. De ce spun investitor strategic, pentru că între financiarele proiectului Tarniţa şi cerinţa de cash-flow-uri a unui fond de pensii există o asemănare izbitoare. Ei au nevoie de cash-flow pe termen lung pe 25-30 de ani, ceea ce este exact ceea ce un astfel de proiect le poate da.

Ce v-am pus pe cele 2 slide-uri – ghici ghicitoarea mea – care este diferenţa, ca la clasa I, care este diferenţa dintre cele 2 grafice ? Este o curbă zilnică de sarcină, asta este o curbă zilnică de sarcina undeva anul trecut că e luată aleator din sistem din Transelectrica, şi asta e peste 10 ani când mi-a dispărut cărbunele şi mi-a dispărut o parte din energia pe gaz. Semnele acelea de întrebare reprezintă deficitul de energie care îmi rămâne în sistem, dispărându-mi aceste surse convenţionale tradiţionale de producere de energie. Vorbim de lucrurile astea pentru că în 5 ani, în 10 ani de acum încolo, ne vor dispărea din sistem cu certitudine o mare parte din capacităţile de generare de energie clasice, pe cărbune şi respectiv pe gaz. Cele pe gaz din punct de vedere al competitivităţii nu vor mai intra în sistem, pentru că gazul va fi mai bine folosit în altă parte, iar cele pe cărbune pur şi simplu ies la pensie, îşi termină durata de exploatare şi nu vor mai fi economic viabile.