Acasă » Regenerabile » OX2 România are avize tehnice de racordare pentru 572 de MW în proiecte eoliene

OX2 România are avize tehnice de racordare pentru 572 de MW în proiecte eoliene

29 februarie 2024
Eolian
energynomics

Proiectele eoliene dezvoltate de OX2 în România progresează pe toate fazele determinante. Compania suedeză deține avizele tehnice de racordare pentru întreg portofoliul de 572 MW.

OX2 România își consolidează portofoliul, avansând cu toate proiectele eoliene pe care le deține în țară. Prezentă pe piața din România din 2021, compania suedeză a reușit să-și dezvolte un portofoliu relevant printr-o strategie solidă, care asigură o evoluție constantă și predictibilă a businessului. În prezent, OX2 România poartă discuții cu investitori pentru a încheia prima tranzacție în România.

Compania a obținut la finalul anului trecut autorizația de construire pentru cel mai avansat proiect din portofoliu, cu o capacitate instalată de 99 MW și care deține contract de racordare din martie 2023. Lucrările vor începe în prima parte a anului, iar obiectivul este ca parcul eolian să devină operațional la finalul anului 2025. Proiectul se află în faza avansată, care include achiziția echipamentelor și încheierea unui PPA, ținta fiind să se ajungă la decizia finală de investiție (FID – final investment decision).

Cel de-al doilea proiect de 99 MW, aflat în apropiere, urmează îndeaproape atât ca stadiu de dezvoltare, cât și ca atingere a fazei FID, cele două proiecte urmând a fi construite și puse în funcțiune în aceeași perioadă de timp.

Pentru celelalte două proiecte eoliene din portofoliul OX2 România, de 300 MW și respectiv 72 MW, au fost obținute de la Transelectrica avizele tehnice de racordare (ATR) conectarea la rețea fiind prevăzută pentru decembrie 2027. Astfel, toate cele patru proiecte eoliene onshore din portofoliul OX2 România, cu o capacitate instalată totală de 572 MW, dețin în prezent avizele tehnice de racordare de la Transelectrica.

„Proiectele OX2 în România avansează în linie cu strategia noastră de execuție”, declară Lăcrămioara Diaconu-Pințea, Country Manager OX2 România. “Intenționăm să creștem constant atât organic, cât și prin achiziții făcute cu atenție care asigură soliditatea portofoliului. Planul nostru este de a începe noi proiecte pe măsură ce finalizăm etapa de dezvoltare și începem construcția la cele aflate deja în portofoliu, având alături de noi și un investitor strategic sau financiar. Sunt premise bune pentru ca 2024 să fie un an de creștere. Observăm un interes sporit pentru piața locală de energie, noi proiecte fiind anunțate mereu în contextul angajamentelor asumate de România pentru tranziția la energia regenerabilă, dar și datorită potențialului României în acest sector. Cu toate acestea, doar proiectele de cea mai bună calitate vor reuși să se impună, cele cu o rată de bancabilitate ridicată – cu o resursă eoliană excelentă, care îndeplinesc criteriile finanțatorilor internaționali referitoare la ESG și au un preț de conectare corect”, a precizat Lăcrămioara Diaconu-Pințea.

Lider european în domeniul energiei regenerabile, OX2 a pus bazele unei echipe locale în România, care se ocupă de dezvoltare, construcție și managementul activelor cu suport din partea funcțiilor centrale. Pe termen mediu și lung, compania face demersuri pentru a crește și diversifica acest portofoliu, prin replicarea în România a modelului de business pe care OX2 îl aplică la nivel global, operând pe întregul lanț valoric: de la dezvoltarea de proiecte până la construcția, livrarea și managementul soluțiilor energetice în domeniul eolian onshore și offshore, solar și de stocare a energiei.

La nivel global, in 2023, OX2 a pus în funcțiune 9 proiecte cu o capacitate totală de 500 MW și avea în construcție capacități de aproximativ 1 GW la final de an, când portofoliul total a ajuns la circa 47 GW. Compania are aproximativ 400 de angajați și are sediul central în Stockholm, Suedia. Din 2022, OX2 este listată la Nasdaq Stockholm.

Imaginea folosită ca ilustrație este realizată la Parcul Lehtirova deținut de OX2 în Suedia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *