Transgaz a obținut un împrumut sindicalizat de aproximativ 1,9 mld. lei
Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, a semnat un contract de împrumut sindicalizat în valoare totală de…
Programul de pregătire Rompetrol ajunge la cea de-a 24-a ediție
KMG International (Rompetrol) a lansat programul de instruire dedicat studenților și absolvenților de studii superioare în domeniul tehnic, o tradiție…
Chimcomplex anunță o nouă structură a Consiliului de Administrație
Chimcomplex anunță noua structură a Consiliului de Administrație aleasă în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 31 iulie, numărul…
Verchere: Neptun Deep rămâne în grafic, în 2024 investițiile totale vor ajunge la 8 mld. lei
OMV Petrom a intrat în cea mai intensă perioadă de investiții din istoria sa, iar nivelul total al acestora (Capex)…
Neel: România va ajunge la 90% grad de umplere al depozitelor de gaze până la sfârşitul sezonului de vară
România va ajunge la 90% grad de umplere al depozitelor de gaze până la sfârşitul sezonului de vară, iar acesta…
OMV Petrom a raportat un profit net cu 178% mai mare în S1
OMV Petrom a încheiat primul semestru al acestui an (S1) cu un profit net de aproape 2,63 miliarde de lei,…
Premier Energy a finalizat achiziția parcului eolian Mihai Viteazu de la Iberdrola
Grupul Premier Energy anunță finalizarea cu succes a achiziției parcului eolian operațional Mihai Viteazu (80 MW), facilitată de un credit…
Electrica își extinde portofoliul cu noi soluții de stocare, digitalizare și încărcare a VE
Consiliul de Administrație al companiei Electrica a aprobat constituirea unei societăți pe acțiuni (joint-venture) împreună cu EsyaSoft Holding Ltd., parte…
Eurowind Energy finalizează stația de transformare a parcului solar de 60 MW de la Teiuș
Dezvoltatorul și operatorul danez de proiecte de energie eoliană, fotovoltaică și hibride Eurowind Energy anunță finalizarea stației electrice de transformare…
Fondul ETF BET Patria – Tradeville: Active de 400 mil. lei și 23.000 de investitori
Fondul ETF BET Patria – Tradeville a depășit valoarea de 400 milioane lei în active nete totale în luna iulie…
-
Profiluri
- Recomandate
- Profesioniști
- Companii
- Autorități
- Asociații
AFM: Programul de subvenționare a prosumatorilor va include stocarea
Sesiunea din acest an a Programului Casa Verde Fotovoltaice va demara până la finele lunii august, a anunțat, marți, preşedintele…
Noi facilități oferite de platforma online de racordare la rețeaua Delgaz Grid
Începând cu luna iulie a acestui an, Delgaz Grid oferă clienților posibilitatea să depună cereri de racordare atât pentru extinderea…
PPC Renewables anunță construcția unei noi centrale eoliene de 140 MW în estul României
O nouă centrală eoliană, cu o capacitate instalată de 140 MW, la Deleni, în județul Vaslui, se adaugă dezvoltării organice…
Restart Energy finalizează un proiect solar de 400 kW pentru Biorom Ralex
Restart Energy a finalizat construcția și instalarea unui proiect fotovoltaic pentru compania Biorom Ralex în valoare totală de peste 200.000…
ANRE: Din 2026, licitație pentru capacitățile mai mari de 5 MW și garanții pentru cele de peste 1 MW
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat noua metodologie privind alocarea capacității rețelei electrice pentru racordarea locurilor…
BEI creditează WDP cu 250 mil. euro pentru infrastructura de energie verde
Dezvoltatorul industrial WDP a obținut un împrumut de 250 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI)…
EY: Doar 32% din managerii români văd în raportarea ESG o provocare majoră
Standardele de integritate din companiile din întreaga lume par să se îmbunătățească, impulsionate de o mai bună îndrumare din partea…
OAER și AIIR reclamă: Modificările la legea 372/2005 vor bloca construcția de clădiri
Ordinul Auditorilor Energetici din România (OAER) și Asociația Inginerilor de Instalații din România (AIIR), exprimă îngrijorarea profundă cu privire la…
MET Group accesează o facilitate de credit în valoare de 1,1 mld. euro
Grupul elvețian MET, una companiile din domeniul energiei cu cea mai rapidă creștere din Europa, a semnat o facilitate de…
Marcegaglia Steel și Manni Group creează al doilea cel mai mare producător de panouri termoizolante din Europa
Marcegaglia Steel și Manni Group au semnat un acord de asociere (joint venture) între diviziile de producție panouri termoizolante și…
Spania anunță investiții de peste 17 mld. euro în proiecte verzi
Guvernul Spaniei a autorizat construirea a aproape 300 proiecte de energie regenerabilă cu o capacitate totală de peste 28 gigawați…
Turcia investeşte miliarde de dolari în producția de vehicule electrice
Turcia va lansa un pachet de măsuri de cinci miliarde de dolari pentru a majora producția anuală de vehicule electrice…
Producția de cărbune a scăzut cu aproape 21% în primele 5 luni
Producția de cărbune net a României a totalizat, în primele cinci luni ale acestui an, 858.700 tone echivalent petrol, fiind…