Prețul ţiţeiului Brent a continuat să cadă de la un prag psihologic la altul: de la un nivel de 115 dolari/baril în luna iunie, acesta a scăzut la 100 de dolari/baril la 10 septembrie, 90 de dolari/baril la 9 octombrie și 85 de dolari/baril la mai puțin de o săptămână mai târziu – cu o posibilitate mare de a ajunge în curând la 80 de dolari/baril.
Această scădere de 25% este o ştire excelentă pentru consumatorii de energie şi un impuls pentru economia mondială, aflată în declin. În acelaşi timp, este o veste oribilă pentru țările producătoare. Rusia, o țară care depinde de exporturile de petrol și gaze pentru jumătate din veniturile sale la bugetul de stat, şi-a asumat pentru propunerea bugetului pentru 2015-2017 un nivel de 100 de dolari/baril. Pentru fiecare 10 dolari cu care prețul petrolului scade sub acest prag de echilibru fiscal, Moscova pierde 1% din PIB. Prin urmare, perspectiva unui nivel de 80 de dolari/baril pe termen lung ar lua 2% din creșterea economică a Rusiei. Împreună cu lipsa de acces la piețele financiare, din cauza sancțiunilor occidentale și ieșirile masive de capital din ţară, Moscova trebuie să diminueze cheltuielile publice, în timp ce populația rusă suferă de o diminuare a nivelului de trai.
Din cauza acestor efecte, mai mulți analiști specializați pe Rusia s-au aventurat în teoriile conspirației, presupunând că scăderea prețului petrolului a fost cauzată de o complicitate SUA-Arabia, la porunca Washingtonului, pentru a pedepsi Rusia pentru nelegiuirile din Ucraina. În realitate, pe fundalul creșterii producției de țiței în SUA (3 milioane de barili pe zi din 2011, plus 1 milion de barili pe zi de condensat şi hidrocarburi lichide) și Canada, saudiții au decis să nu reducă producția. În schimb, ei au menținut producția și au redus prețul de pe piețele asiatice. Alți producători din Orientul Mijlociu – inclusiv Iran, dușmanul Arabiei Saudite – au fost nevoiți să potrivească reducerile.
Cu toate acestea, astfel de teorii limitate ignoră costurile enorme pe care atât SUA cât și Arabia Saudită au trebuit să le suporte din cauza preţului redus al ţiţeiului. În plus, creşterea producţiei de hidrocarburi din America este cel mai mare concurent al Riyadh-ului în ceea ce priveşte cota de piaţă, o provocare exacerbată de contextul actual al cererii globale în scădere.
FMI a indicat că pragul de echilibru fiscal al saudiţilor a fost în 2013 de 89 de dolari/baril şi că Arabia Saudită va avea nevoie de un nivel de preţ de 90,7 dolari pe baril pentru a-şi echilibra bugetul pe 2015. Având în vedere angajamentele de cheltuieli publice masive ale țării – un program social de 160 de miliarde de dolari început în 2011 pentru a potoli valul de contestare politică determinat de Primăvara Arabă – ţara nu îşi permite perioade lungi de scădere a preţului petrolului. Cu toate acestea, Riyadh a acumulat active străine de peste 700 de miliarde de dolari, așa că dispune de mijloace ample pentru a beneficia de situaţia în care preţul petrolului fluctuează în jurul valorii de 80 de dolari pe baril timp de maximum un an.
În ceea ce priveşte America, reducerea preţului va testa aspectele economice ale producţiei de petrol de şist. Un preţ persistent de 80 de dolari/baril va diminua boom-ul petrolului de şist? În orice caz, asta par să gândească saudiţii. Într-adevăr, Riyadh pare să fi pariat că producția de petrol de șist, care, în teorie, este mai scump decât producţia câmpurilor din Orientul Mijlociu, nu va putea să reziste la reacția provocată de prețurile mai mici. Ar putea avea dreptate, însă ar putea fi surprinşi de cât de solidă este economia petrolului de şist.
Aşa cum a menţionat Ed Crooks de la Financial Times (22 octombrie), „Nu există un singur răspuns la pragul de rentabilitate al preţului pentru dezvoltarea petrolului de șist: acesta variază de la zonă la zonă și de la o sondă la alta˝. În timp ce unele companii care explorează hidrocarburi neconvenţionale nici măcar nu au putut face faţă unor preţuri de sub 100 de dolari/baril, dezvoltările medii necesită în prezent un nivel de doar 57 de dolari/baril al ţiţeiului WTI pentru a atinge pragul de rentabilitate, potrivit IHS.
Având planificate peste 18.000 de sonde orizontale doar pentru 2014, industria a eficientizat costurile de logistică şi cu echipamentele și se pare că e loc pentru reduceri suplimentare ale costurilor medii ale unei sonde pentru hidrocarburi de şist. În acelaşi timp, productivitatea pe sondă a crescut în principalele câmpuri de hidrocarburi neconvenționale din Dakota de Nord și Texas, datorită îmbunătățirilor tehnologice și de inginerie. Într-adevăr, economia petrolului de şist din America pare să fie mai solidă decât se considera de obicei.
Astfel, în timp ce producţia petrolului de şist va continua să scadă marginal în perimetrele cu costuri mai mari, energia neconvenţională se poate adapta bine şi rămâne la un nivel mai abundent decât sperau Arabia Saudită, ceilalţi membri OPEC şi Rusia.
–––––––––––––––––-
Articolul integral poate fi citit în numărul din noiembrie al energynomics.ro Magazine.
Dacă vrei să primești gratuit numărul următor (martie 2015), în format tipărit, scrie-ne la adresa [email protected], pentru a te include în lista de distribuție.