Parlamentul European a votat în plen majoritar miercuri (12 februarie) împotriva unei moțiuni de a respinge o listă propusă de proiecte energetice prioritare, ignorând cerințele Verzilor și ale stângiștilor care s-au pronunțat împotriva finanțării noilor infrastructuri pe gaze.
Parlamentarii de la Strasbourg au votat împotriva unei moțiuni depuse de Verzi care ar fi respins așa-numita a patra listă a UE a proiectelor de interese comune (PCI), prezentată în octombrie anul trecut de Comisia Europeană anterioară, condusă de Jean-Claude Juncker.
Acea moțiune a fost respinsă miercuri cu o majoritate covârșitoare: 443 voturi împotrivă, 169 pentru și 36 de abțineri, potrivit Euractiv.com. „Într-o perioadă de tranziție, avem nevoie de energie din gaze ca o punte necesară către surse de energie chiar mai curate și neutre din punct de vedere climatic”, a declarat Cristian Bușoi, europarlamentar român al PPE, care prezidează Comisia de industrii a Parlamentului.
Lista propusă de Comisie conține 151 de proiecte de infrastructură energetică, din care 70% sunt legate de electricitate și rețele inteligente. Ea conține, de asemenea, 32 de proiecte de infrastructură pe gaze.