Acasă » Termo » Paroșeni, prima centrală a CE Hunedoara conformă legislației europene de mediu

Paroșeni, prima centrală a CE Hunedoara conformă legislației europene de mediu

28 august 2018
Cogenerare
energynomics

Începând de luni, 27 august 2018, termocentrala Paroșeni funcționează respectând valorile de mediu impuse de legislația europeană, anunță ministerul Energiei. După o investiție de 65,3 milioane de euro, termocentrala Paroșeni a fost dotată cu o instalație de desulfurare care elimină 94% dintre emisiile de SO2.

“Ne bucurăm că avem în cadrul CE Hunedoara prima instalație de producere a energiei conformă cu legislația europeană de mediu. Acest lucru are dublă importanță. Pe de o parte, termocentrala Paroșeni va fi aprovizionată cu cărbune din Valea Jiului, iar pe de altă parte, orice pas făcut în direcția respectării cerințelor de mediu de către termocentralele pe cărbune din România ne asigură în viitor un mix energetic la fel de diversificat”, declară ministrul Energiei, Anton Anton.

Investiția a fost finanțată printr-un credit de la BEI, BCR și BERD, iar lucrările au fost executate de consorțiul CNIM-LAB.

Termocentrala Paroșeni are o capacitate instalată de 150 MW.

CE Hunedoara a fost înființată în 2011 prin fuziunea Electrocentrale Deva, Electrocentrale Paroșeni, și Societatea Națională a Huilei. Pe lângă grupul de la Paroșeni, CEH mai deține cinci grupuri de producție la Mintia, cu o putere instalată de 1075 de MW. Pe site-ul Transelectrica, la 1 iunie, toate cele cinci unități apăreau “în curs de avizare” pentru obținerea avizului de mediu.

În 2017, CEH a înregistrat o pierdere de 768 de milioane de lei, la o cifră de afaceri de 433 de milioane de lei. A fost al cincilea an consecutiv pe pierdere pentru complex, pentru un total de aproape 3,8 miliarde de lei. Numărul de angajați a ajuns la 5797, față de un maxim de 6672, raportat în 2014.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *