Organizația patronală a producătorilor români de energie din surse regenerabile PATRES cere autorităților să elimine barierele în calea dezvoltării proiectelor de noi capacitați de producție verzi sau stocare.
”Atragem atenția că investițiile în regenerabile, finanțate prin PNRR și Fondul pentru Modernizare pot fi finalizate în termenul indicat doar dacă se găsesc soluții legale pentru urgentarea avizelor pentru investițiile în capacități de producție de energie din surse regenerabile”, spun oficialii PATRES.
Totodată, PATRES salută decizia Președintelui României, Klaus Iohannis, de promulgare a Legii pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 și a altor acte normative (PL-x 22/07.02.2022), care permite construcția de parcuri verzi pe terenurile agricole.
”Apreciem adoptarea de către Parlament – Senat și Camera Deputaților – a actului normativ care permite înființarea parcurilor fotovoltaice pe terenuri agricole slab fertile. România va produce astfel energie verde pe terenurile mai puțin fertile, avem cadru legal pentru investiții în parcuri fotovoltaice pe terenuri arabile de clasa a III-a, a IV-a și a V-a de calitate, situate în extravilanul localităților”.
“Apreciem decizia Președintelui României și demersul legislativ din Parlament pentru susținerea investițiilor în energie din surse regenerabile. PATRES s-a implicat activ, cu amendamente, la proiectul de lege. Important de menționat, ca să fie clar pentru toată lumea, este că, prin adoptarea acestui act normativ se deschide calea utilizării duale, inclusiv pentru regenerabile, a terenurilor agricole și pășunilor. Practic, se vor înființa noi capacități de producere a energiei regenerabile, în condițiile legii, care să nu afecteze buna exploatare a pajiştilor: suprafața ocupată cu pajiști permanente se poate utiliza în sistem dual atât pentru păşunatul animalelor şi producerea de furaje, cât și pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile”, spune Viorel Lefter, Președinte PATRES.
Actul normativ aduce o serie de clarificări care vin în sprijinul investitorilor. De exemplu, se prevede că scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a terenurilor agricole situate în extravilan, precum și a terenurilor silvice se face la momentul autorizării construcției, cu plata tarifelor de către beneficiari. Investitorul nu mai este nevoit să dea banii înainte și să afle apoi că nu a primit autorizație pentru construire.
O altă facilitate prevăzută în noua lege: Investitorul va primi avizul pentru terenurile agricole pentru amplasarea obiectivelor în maximum 45 de zile de la înregistrarea solicitării; depășirea termenului se consideră acord tacit.
Totuși, râmân și unele probleme
“Este un pas înainte, dar – din păcate – propunerea privind amendamentul care să permită amplasarea turbinelor eoliene și pe terenuri clasa 1 si 2 nu a fost adoptată. Turbinele eoliene, prin definiție, se amplasează în extravilan, iar sursa eoliană este limitată, rețeaua la fel și acum apare o nouă barieră în dezvoltarea acestor parcuri: clasa terenurilor. Toate acestea, în condițiile în care turbinele eoliene ocupă mai puțin spațiu față de investițiile în solar”, precizează Martin Moise, Prim-vicepreședinte PATRES.
De asemenea, PATRES apreciază efortul depus de echipa de experți ai Ministerului Energiei pentru punerea în aplicare cu succes a celei mai importante componente din PNRR pe energie, care constă în creșterea capacității de producție din surse regenerabile. Interesul este major din partea companiilor pentru finanțare prin PNRR pentru investiții în energie din surse regenerabile. Dovadă sunt cele 668 de aplicații pentru instalarea de noi capacități de producere a E-SRE, anunțate de ministrul Energiei.
“Atragem atenția că aceste investiții, finanțate prin PNRR, pot fi finalizate în termenul indicat (până în iunie 2024) doar dacă se găsesc soluții legale pentru urgentarea avizelor pentru parcurile eoliene și fotovoltaice. Este cunoscut faptul că realizarea unei investiții implică o serie de etape, cu documentația și birocrația aferente, de la studii de fezabilitate, obținere avize și autorizații, la implementarea propriu-zisă și punere în funcțiune a obiectivului de investiții. Toate aceste etape înseamnă timp îndelungat, cu riscul depășirii termenului din calendarul de implementarea a investițiilor din PNRR și al pierderii finanțării. Am luat cunoștință de demersul miniștrilor responsabili pentru revizuirea termenelor legale aferente acestora prin reducerea perioadelor de analiză în vederea emiterii avizelor. Concret, se propune emiterea în regim de urgență a avizelor, fapt ce presupune adoptarea unor modificări legislative”, adaugă Viorel Lefter.
”PATRES continuă demersul său la autorități și cere eliminarea barierelor din calea dezvoltării proiectelor de noi capacitați de producție sau stocare. Un restart pe zona de regenerabile, respectiv crearea un nou ciclu investițional, se pot realiza doar dacă se asigură pedictibilitate pentru investitori”.