Prevederile prin care sunt stabilite măsuri pentru creșterea performanței energetice a clădirilor urmează să fie aliniate cu legislația europeană, scrie Arena Construcțiilor.
Proiectul de lege se află în prezent la comisiile Camerei Deputaților, după ce a fost adoptat de Senat. Noua lege va stabili condiții cu privire la aplicarea cerințelor minime de performanță energetică la sistemele tehnice ale clădirii, atunci când acestea sunt instalate ori înlocuite parțial sau total; planurile naționale pentru creșterea numărului de clădiri cu consum aproape zero de energie și sistemele tehnice ale clădirilor și electromobilitate.
O noutate a legii este reprezentată de detalierea Strategiei de renovare pe termen lung, care va fi elaborată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.