Peste 150.000 de persoane fizice şi aproximativ 10.000 de companii au solicitat până în prezent amânarea plăţii ratelor la credite, termenul limită pentru depunerea cererilor fiind jumătatea lunii mai, a declarat vineri, pentru Agerpres, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu.
„Peste 150.000 de persoane fizice (au solicitate amânarea ratelor la credite – n.r.) şi aproximativ 10.000 de companii. Din aproximările pe care le facem în momentul de faţă”, a spus Florin Dănescu, întrebat care este numărul de cereri de amânare a ratelor la credite primit de bănci.
Potrivit preşedintelui executiv al ARB, clienţii au început să depună cereri de când băncile au oferit soluţii, dar volumul a crescut foarte mult în ultimele zile, după apariţia normelor de aplicare pentru Ordonanţa 37, conform Agerpres.
El a menţionat că cererile se pot depune până la jumătatea lunii mai.