Acasă » Electricitate » Peste 160 de proiecte în competiţia E.ON Energy Globe Award Romania 2017

Peste 160 de proiecte în competiţia E.ON Energy Globe Award Romania 2017

22 iunie 2017
Electricitate
energynomics

Zeci de companii, municipalităţi, organizaţii, instituţii de învăţământ, dar şi numeroase persoane fizice au văzut în competiţia E.ON Energy Globe Award România, aflată la cea de-a doua sa ediţie, o excelentă oportunitate de a-şi face cunoscute ideile şi proiectele din domeniul eficienţei energetice şi al protejării mediului, astfel că până la termenul limită de înscriere în concurs pe platforma energyglobe.ro au fost înregistrate peste 160 de iniţiative, conform unui comunicat.

Acestea vor fi evaluate de către un juriu format din cinci experţi independenţi, cu o vastă experienţă în sectorul energetic local şi internaţional: Răzvan Nicolescu (Energy Executive Lead Advisor în cadrul Deloitte Central Europe, fost ministru delegat al Energiei), Matthias Schmuderer (expert compania germană Enerbasics, specializată în consultanţa pentru sectorul energetic), Mihai Albulescu (prof.dr. ing. la Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti, fost secretar de stat la Ministerul Energiei), Ionuţ Purică (cercetător la Academia Română, Institutul de Prognoză Economică şi director executiv al Centrului de Consultanță Energetică și Ambientală), Silvia Vlăsceanu (doctor în energetică, membru al Consiliului Consultativ al ANRE și membru al Consiliului Economic și Social al României).

După analizarea fiecărui proiect în parte, membrii juriului vor întocmi o listă scurtă cu cele mai bune trei proiecte în fiecare dintre cele cinci categorii, iar ulterior dintre acestea le vor alege pe cele care vor câştiga respectivele categorii. Departajarea se va realiza pe baza unor criterii de evaluare, fiecare cu procentajele sale, care iau în calcul atractivitatea proiectului, gradul său de inovare, potenţialul de replicare a respectivei iniţiative şi componenta legată de eficienţa energetică. De asemenea, rolul juriului va fi să nominalizeze câştigătorul general al competiţiei, cel care va reprezenta România la etapa internaţională a Energy Globe Award de anul viitor.

Cele cinci categorii din competiţie sunt: Companii, Municipalităţi, Do it yourself, Tineret şi Idei. Dacă în primele patru categorii sunt eligibile proiectele aflate în diverse faze de realizare, în cea de-a cincea categorie vor fi incluse doar acele iniţiative sau idei încă neimplementate.

Proiectele câștigătoare vor fi recompensate cu premii importante, vor fi promovate și se vor bucura de un larg interes din partea opiniei publice. Decernarea premiilor va avea loc în cadrul unei Gale organizate în luna octombrie la Bucureşti.

Termenul limită pentru înscrierea proiectelor şi a ideilor din domeniul eficienţei energetice şi al protejării mediului în cadrul competiţiei E.ON Energy Globe Award România a fost prelungit de la 31 mai până la 16 iunie, pentru a da posibilitatea cât mai multor titulari de astfel de iniţiative să le înregistreze în concurs.
Competiţia este deschisă pentru orice persoană fizică sau juridică din România, precum comune, municipalităţi, societăţi comerciale, instituţii ştiințifice şi de cercetare, organizații de stat, organizaţii neguvernamentale, școli sau universităţi.

Partenerii instituţionali ai ediţiei din acest an a E.ON Energy Globe Award Romania sunt Universitatea Politehnică din Bucureşti – Facultatea de Energetică, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. De asemenea, proiectul este susţinut de Ministerul Energiei şi Ministerul Mediului.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *