În 2018, energia nucleară a generat 2.563 TWh la nivel mondial, cu 61 de TWh mai mult față de anul anterior, potrivit Raportului anual pentru 2019 al World Nuclear Association (WNA).
La sfârșitul anului 2018, capacitatea celor 449 de reactoare în operare din lume a atins 397 GW, cu 4 GW mai mult decât anul precedent. Nouă reactoare noi au fost puse în funcțiune, cu o capacitate combinată de 10,4 GW. Pe de altă parte, șapte reactoare au fost dezafectate anul trecut, cu o capacitate combinată de 5,4 GW.
Dintre acestea, patru sunt situate în Japonia și unul în China. În același timp, numărul de reactoare în construcție a ajuns la 55, până la sfârșitul anului 2018, potrivit Novinite și investor.bg.