Acasă » Electricitate » Peste jumătate din consumatorii de electricitate și 90% din consumatorii de gaze ar putea primi compensații

Peste jumătate din consumatorii de electricitate și 90% din consumatorii de gaze ar putea primi compensații

24 septembrie 2021
Consumatori
energynomics

Cel puţin 5 milioane de consumatori casnici (locuinţe) din totalul de 8,9 – 9 milioane de consumatori de electricitate la nivel naţional se vor încadra în plafonul de consum de 200 de kWh, anunţat de Ministerul Energiei pentru cei care vor primi ajutoare în această iarnă, a afirmat, joi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

La gaze, 90% dintre cei 4 milioane de consumatori se încadrează în plafonul de consum de 1.200 de metri cubi pe an.

„Sunt consumatori de gaze care, după 1 iulie anul trecut, au făcut acest pas de a trece în piaţa concurenţială, sunt 1,1 milioane de consumatori care au semnat aceste contracte, care la un moment dat expiră. Sunt unele care expiră înaintea iernii şi momentan opţiunile sunt destul de puţine pentru aceşti consumatori”, a spus Bege, în cadrul unei dezbateri pe teme energetice, organizată de Expert Forum.

Potrivit acestuia, pe comparatorul de preţ de gaze naturale de pe site-ul ANRE toate ofertele sunt mai mari decât acele preţuri care au fost aplicate automat pentru clienţii inactivi de la 1 iulie 2020 şi, de asemenea, sunt mai mari decât preţurile din contractele pe un an începând cu orice lună din anul trecut.

„Pentru ei, singura opţiune este să accepte acum o ofertă cu un preţ înspăimântător de mare, sunt oferte cu 200-300 de lei doar preţul gazelor, după care, evident, aşteaptă să vină măsura Guvernului şi cu emoţia dacă se încadrează la nivelul de consum pentru care se acordă acest ajutor”, a spus Bege, potrivit Agerpres.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *