Deși furnizorul este focalizat pe o altă zonă a pieței decât distribuitorul, sunt convins că trebuie să facem pașii necesari pentru a avansa în direcția digitalizării și a contorizării inteligente. Este un subiect pe care MET România Energy, în calitate de furnizor de energie electrică și de gaze naturale, îl tratează cu maximă seriozitate.
Pe plan local, avem șansa de a lucra cu oameni inteligenți, profesioniști care s-au organizat în start-up-uri, pentru a oferi soluții extraordinare. Vorbesc despre companii aflate la început de drum care au produs deja concepte aflate acum sub monitorizarea unor nume mari din domeniu. Este adevărat că, în general, start-up-urile își găsesc mai greu drumul către proiecte mari, în care să-și dovedească aplicabilitatea. De aceea, noi ne-am asumat rolul de a le sprijini, înțelegând faptul că, până la urmă, în calitate de furnizor, distribuitor sau reglementator, noi toți suntem interesați să răspundem nevoilor clienților. Un exemplu este programul nostru prin care am început să introducem diverse forme de contorizare inteligentă la nivelul consumatorilor industriali.
Îmbunătățirea nivelului de informare și sofisticare a clienților
Fiind atenți la client, observăm că este absolut necesară o îmbunătățire a nivelului de informare și educare a acestuia. Iar acesta este unul dintre rolurile pe care trebuie să ni le asumăm.
Se vorbește mult despre digitalizare, unii dintre noi chiar acționăm concret, dar la nivelul clientului, cel mai adesea, nu există niciun fel de preocupare în acest sens. Mai mult, clientul se concentrează pe costurile imediate ale investiției, vede imediat eventualul disconfort temporar în activitatea curentă, dar înțelege mai greu beneficiile unei soluții de contorizare inteligentă. Consumatorii au rămas în urmă în ceea ce privește gradul de înțelegere a tendințelor pieței și a oportunităților pe care le au la dispoziție. Faptul că impactul prețurilor la energie a fost rezonabil vreme de mulți ani nu i-a încurajat să se informeze, să cerceteze și să investească în soluții de management al consumului, de exemplu.
În ultima perioadă, prețurile au crescut foarte alert, dar încă nu constatăm o înțelegere corectă și o poziționare favorabilă din partea clienților. La mijlocul acestui an, în luna iunie, am adresat o scrisoare celor peste 2.000 de clienți pe care îi avem, rugându-i ca până la sfârșitul anului să contracteze necesarul de energie pentru anul următor. Din cei peste 2.000 de clienți, au răspuns doar 10! Acum, în perioada de reînnoire a contractelor, cei mai mulți sunt îngroziți și încearcă să obțină prețuri mai mici, ceea ce, din păcate, acum este cu mult mai dificil.
O mai bună educare cu privire la prețurile pieței probabil că i-ar fi încurajat să contracteze energia din timp, așa cum am recomandat. Diferența de preț din prezent (noiembrie 2018, n.e.) față de februarie 2018 este de 60-80 de lei pe megawatt-oră, o evoluție care reflectă strict condițiile pieței și în niciun fel profitabilitatea MET.
Vor supraviețui numai companiile integrate pe verticală
Pentru viitor, eu unul nu văd posibilă o revenire la prețurile din urmă un an, de exemplu. În calitate de furnizor, noi am reușit să absorbim o parte din șoc prin activitatea de echilibrare. Din 2017, când ne-am dezvoltat propriul departament de parte responsabilă de echilibrare (PRE), am ajuns astăzi pe poziția a doua în piață. Putem astfel să oferim clienților o marjă de reducere a prețurilor.
Mai există un potențial important, prin contorizarea inteligentă, iar aici este nevoie de o mai bună colaborare între beneficiari, distribuitori, furnizori și autoritatea de reglementare. Am în vedere o manieră prin care toate părțile implicate să obțină acces, în anumite condiții, la echipamentul inteligent instalat de operatorul de distribuție. O acțiune paralelă, din partea furnizorului, este o risipire a resurselor. În condițiile în care se fac investiții în contorizare inteligentă, cu eforturi deosebite, iar investițiile sunt recunoscute în tarife, este nevoie și de un acces mai larg la aceste echipamente, pentru că una este să ai informațiile instantaneu, alta este să le colectezi ulterior de la distribuitor. Lanțul valorii care leagă producătorul, furnizorul, distribuitorul și clientul, sub supravegherea autorității de reglementare, trebuie să permită mai strânse legături între toți participanții, pentru ca în cele din urmă să se transforme în beneficii pentru client.
Am convingerea că un furnizor serios, care dorește să rămână pe piață pe termen lung, nu va putea să reziste practicând doar servicii de furnizare. În 2005, am fost primul operator care a adăugat la furnizarea de energie electrică și pe cea de gaze naturale; acum este o abordare care s-a generalizat. Au venit apoi serviciile energetice, care s-au generalizat și ele, în diverse forme, în diverse pachete, la nivelul întregii piețe.
Sunt precaut și anticipez că va dura mai mult decât câțiva ani pentru ca mobilitatea electrică să devină sustenabilă din punct de vedere economic și să atingă o masă critică pe baza căreia să ocupe o poziție importantă în bugetele companiilor. În același timp, MET România Energy, ca furnizor, este interesat și urmărește această tendință. Am demarat deja colaborări și în ceea ce privește infrastructura pentru mașinile electrice și avem rezultate concrete inclusiv în această direcție.
Acum este momentul integrării capacităților de producție cu activitatea de furnizare, pentru o integrare pe verticală.
Având în vedere portofoliul de clienți extins și în acest an, cu una din cele mai mari creșteri de cotă de piață, MET România Energy are în plan realizarea a două capacități de producție flexibile, în cogenerare, pe bază de gaze naturale, dar și pe bază de regenerabile. În ceea ce privește cogenerarea, avem deja un studiu de fezabilitate cu identificarea unor posibile amplasamente. Construirea unei capacități instalate de 60 MW nu ar trebui să dureze mai mult de 18 luni, maximum doi ani, cu toată birocrația de la nivelul autorităților.
În acest fel, activitatea de furnizare, activitatea de producție, contorizarea inteligentă și toate celelalte tipuri de servicii energetice pot asigura un serviciu de cea mai înaltă calitate pentru consumatori.
_____________________________________________
Interviul a apărut inițial în numărul din decembrie 2018 al energynomics.ro Magazine.
Dacă vrei să primești prin curier acest număr (decembrie 2018), în format tipărit, scrie-ne la adresa office [at] energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție. Toate numerele anterioare sunt accesibile AICI, în format electronic.