Firma de comercializare de produse petroliere Petrolexportimport va construi un nou depozit pentru stocarea gazului petrolier lichefiat (GPL) și își va extinde și depozitul pe care îl deține în Popești-Leordeni, o localitate de lângă București. Valoarea totală a investiție se ridică la 3 milioane de euro.
„Valoarea totală a investiţiei este de circa 3 milioane de euro, finanţată din credit bancar şi cu aport financiar propriu şi se va derula în perioada 2014-2015. Prin realizarea acestei investiţii se asigură condiţiile necesare pentru creşterea cifrei de afaceri şi a profitului realizat”, se arată în comunicatul companiei transmis luni Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Conform precizărilor companiei, GPL câștigă anual o cotă de piață medie de 12% pe segmentul combustibilului destinat transportului datorită prețul scăzut. În medie, 1 litru de GPL costă cu 50-60% mai puțin decât 1 litru de benzină sau de motorină.
Petrolexportimport a fost înfiinţată în 1948 şi înainte de 1990 era principala companie prin intermediul căreia se desfăşurau afacerile cu petrol ale României. În 1999 firma Laird Resources a cumpărat în 1999 de la fostul Fond al Proprietăţii de Stat 51% din acţiunile Petrolexportimport, apoi şi-a majorat participaţia la 76,7%.
În ultima ședință de tranzacționare ultimul preț la care s-au comercializat acțiunile Petrolexportimport a fost de 18 lei/acțiune, rezultând o capitalizare bursieră de circa 7,36 milioane de lei (1,65 milioane de euro).