Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » Petrolul a coborât sub 35 de dolari barilul

Petrolul a coborât sub 35 de dolari barilul

15 decembrie 2015
Explorare și producție
energynomics

Pe bursa de mărfuri din New York, cotația americană a barilului de petrol a coborât, luni, la aproximativ 34,7 dolari, aproape de cel mai scăzut nivel înregistrat acum un deceniu, scrie Reuters. Joi, lucrurile au stat cu puțin mai strălucit, cotația închizându-se la 34,95 dolari.

Urmând tendința descendentă, de cealaltă parte a oceanului Atlantic, pe Bursa de la Londra, cotația europeană Brent a scăzut cu 3,4%, ajungând la 36,7 dolari/baril, aproape de cel mai mic preț înregistrat în decembrie 2008, 36,2 dolari/baril.

Concluzia este simplă: grupul OPEC (în speță Arabia Saudită și alte state din Golf) menține asaltul pentru cotă de piață în dauna producătorilor care nu fac parte din cartel.

În situația în care petrolul Brent va doborî acest prag atunci va fi vorba de cel mai mic preț al petrolului înregistrat de la mijlocul lui 2004, notează Agerpres. În cazul cotației americane, nivelul minim atins în timpul crizei financiare din 2008 a fost de 32,40 de dolari per baril.

Menținerea producției OPEC la cote înalte va fi completată de anul viitor și cu revenirea Iranului pe piețele internaționale, element ce ar putea agrava și mai mult evoluția mai mult decât slabă a prețurilor de referință din ultimul an și jumătate.

“Pe lângă cantitățile scoase din capacitățile de stocare, Iranul va putea să-și majoreze exporturile de petrol și condensat cu maxim 700.000 de barili pe zi până la finele lui 2016”, au apreciat analiștii de la BMI Research, citați de Reuters. De asemenea, analiștii de la Morgan Stanley estimează că anul viitor oferta de petrol a OPEC ar urma să crească cu un milion de barili pe zi.

Producătorii de petrol din zona Golfului Persic și Rusia au avertizat că nu își vor reduce producția nici măcar în situația în care prețul barilului de petrol va coborî până la 20 de dolari, a notat Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *