Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Petrom a investit 18 milioane de euro în modernizarea depozitului de la Cluj

Petrom a investit 18 milioane de euro în modernizarea depozitului de la Cluj

18 decembrie 2015
Consumatori
energynomics

OMV Petrom a finalizat modernizarea depozitului de produse petroliere de la Cluj, o investiţie de circa 18 milioane de euro, arată un comunicat al companiei petroliere. Depozitul suprateran are o capacitate de stocare totală de 22.000 de metri cubi.

„Cu trei terminale nou construite, la Jilava, Brazi şi Işalniţa, şi încă două modernizate, la Bacău şi Cluj, suntem foarte aproape de atingerea ţintei propuse în cadrul strategiei noastre «3 + 3» de modernizare a depozitelor de produse petroliere cu scopul de a sprijini pe deplin reţeaua de distribuţie a Grupului. Investiţiile de până acum pentru construcţia şi modernizarea a cinci depozite s-au ridicat la circa 125 milioane euro în ultimii şase ani. Depozitul de la Cluj ne va ajuta să creştem eficienţa operaţiunilor noastre în paralel cu reducerea cos¬turilor operaţionale”, a declarat Neil Anthony Morgan, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Downstream Oil.

Rezervoarele depozitului sunt prevăzute cu sisteme de măsurare a volumului şi a temperaturii, de protecţie contra supraalimentării, şi cu un sistem fix de stingere a incendiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *