Proiectul Petrom pentru conversia gazelor de sondă în energie electrică a necesitat investiții de câteva zeci de milioane de euro și va asigura 40% din necesarul de electricitate a diviziei de Explorare şi Producţie, au declarat, pentru Agerpres, reprezentanţii Petrom. Astfel, divizia va beneficia de o putere instalată de 46 MW, care îi va genera economii de costuri de circa 8 milioane euro pe an.
”Pe termen mediu-lung, intenţionăm să asigurăm tot necesarul de electricitate al diviziei de Explorare şi Producţie prin astfel de proiecte. Astfel vom valorifica gaze care altfel s-ar fi pierdut şi vom reduce considerabil consumul propriu de energie şi emisiile de gaze cu efect de seră”, a declarat Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Explorare şi Producţie.
Compania a iniţiat o serie de proiecte de conversie a gazelor de sondă în energie electrică prin intermediul a 21 de mici termocentrale în cogenerare care vor deveni funcționale în totalitate la finalul acestei luni.
„Începând cu anul 2009, OMV Petrom a iniţiat în cadrul diviziei de Explorare şi Producţie o serie de proiecte de conversie a gazelor de sondă în energie electrică (G2P) sau în energie electrică şi energie termică (cogenerare – Combined Heat & Power, CHP). Prin aceste proiecte se valorifică o cantitate de gaze care nu ar fi putut fi valorificată din cauza calităţii gazelor sau a lipsei infrastructurii de transport şi stocare”, au spus reprezentanţii companiei pentru Agerpres, conform economica.net.
Practic, cu electricitatea, apa caldă şi aburul obţinute în cadrul acestor proiecte se reduce cantitatea de electricitate cumpărată şi se utilizează energia termică recuperată în cadrul proceselor tehnologice interne.