Petrom, cea mai mare companie locală, va începe lucrările pentru a doua sondă de explorare la mare adâncime din Marea Neagră spre sfârşitul celui de-al doilea trimestru al anului viitor. Chiar dacă mesajele şefilor din România sunt destul de prudente în ceea ce priveşte potenţialul offshore, la Viena, la sediul central OMV, acţionarul majoritar al Petrom, strategia de creştere la nivel de grup se bazează în mare parte şi pe succesul operaţiunilor din adâncurile Mării Negre.
„Entuziasmul nostru este foarte real în legătură cu Marea Neagră. Ne aşteptăm ca Domino să înceapă producţia în 2020. La sfârşitul celui de-al doilea trimestru din 2014 vom începe lucrările la cea de-a doua sondă. Pot să fie mai multe sonde, dar la acest moment nu vă pot spune cu exactitate câte“, a declarat Jaap Huijskes, membru al directoratului OMV, responsabil pentru segmentul de explorare şi producţie, divizia spre care se vor concentra cele mai multe fonduri de investiţii în anii următori.
Petrom şi gigantul Exxon Mobil au anunţat că au descoperit în Marea Neagră, în perimetrul Neptun, o acumulare de gaze naturale de 42-84 miliarde de metri cubi, ceea ce ar acoperi consumul actual al României pentru 4 ani.
Ziarul Financiar