OMV Petrom îşi va reevalua zăcămintele din care extrage hidrocarburi şi scoate la licitaţie servicii în acest sens.
OMV Petrom a lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice cereri de ofertă pentru „Servicii de realizare studii de evaluare a resurselor şi rezervelor de hidrocarburi pentru zăcămintele comerciale”.
Compania vrea să încheie un acord cadru pentru aceste servicii, care sunt împărţite în două loturi. Unul presupune evaluarea pentru zăcămintele comerciale de complexitate redusă şi medie şi un al doilea pentru cele de complexitate ridicată.
În total, valoarea acordului-cadru se ridică la aproximativ 12,7 milioane euro (57 de milioane de lei fără TVA – circa 18 milioane pentru primul lot şi peste 39 pentru al doilea), conform economica.net.
OMV Petrom aşteaptă oferte pentru evaluarea zăcămintelor până la data de 15 mai. Contractele vor fi atribuite în urma unei licitaţii deschise, iar oferta financiară şi cea tehnică au fiecare o pondere câte o pondere de 50% în stabilirea punctajului final.
OMV Petrom exploatează mii de zăcăminte de hidrocarburi în ţară, dar majoritatea sunt mici şi multe dintre ele sunt în prag de epuizare, fiind exploatate de mulţi ani.
Petrom are forate circa 9.000 de sonde în România.
Compania are un program de redezvoltare a unor zăcăminte de circa 550 de milioane de euro.