Acasă » Petrol și Gaze » Petrom plătește scump serviciile prestate de Oil Terminal

Petrom plătește scump serviciile prestate de Oil Terminal

5 mai 2016
Petrol și Gaze
energynomics

Oil Terminal va încasa în următoarele 12 luni o sumă totală aproximată la 31,5 milioane de lei pentru depozitarea de țiței și produse petroliere aparținând OMV Petrom, informează un document transmis Bursei de Valori București (BVB) de către operatorul unităților de stocare de țiței din portul Constanța.

Contractul anterior dintre cele două companii, încheiat tot pe parcursul a 12 luni, stipula o sumă de 11,5 milioane de lei, dar în final OMV Petrom a achitat aproape 21 de milioane de lei în contul serviciilor de expediție și depozitare prestate de Oil Terminal.

Prin comparație, anul trecut Petrotel Lukoil a plătit 56,7 milioane de lei pentru asemenea servicii, fiind primul client ca importanță pentru operatorul de stocare din Constanța, reprezentând 34% din cifra de afaceri; în același interval de timp, serviciile prestate pentru MOL România au fost evaluate la aproape 11 milioane de lei, grupul ungar fiind pe locul trei în topul clienților, cu o pondere de 10% în cifra de afaceri. OMV Petrom reprezintă 15% din cifra de afaceri pentru Oil Terminal. Alți clienți importanți sunt Oscar Downstream (9%), Vitol Geneva (7%), Rompetrol Rafinare (6%) și Euronova Energies (3%).

Oil Terminal Constanța deține 3 depozite petroliere cu o capacitate cumulată de stocare de 1,432 milioane de metri cubi. Anul trecut, singurul terminal petrolier din portul Constanța a consemnat venituri totale de 140,7 milioane de lei (+12,6% față de planificare) și un profit net de 5,9 milioane de lei. Cheltuielile de exploatare au crescut cu aproape 7% față de nivelul prognozat, ridicându-se la 128,96 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *