Acasă » Petrol și Gaze » Petru Ion Văduva va deveni CEO al Chimcomplex Borzeşti

Petru Ion Văduva va deveni CEO al Chimcomplex Borzeşti

22 februarie 2018
Consumatori
energynomics

Petru Văduva, fost director general al Transgaz, va deveni CEO al Chimcomplex Borzeşti, după ce compania va prelua activele principale ale combinatului Oltchim, se arată într-un comunicat al companiei, remis, miercuri, Agerpres.

„Chimcomplex SA Borzeşti, societate declarată câştigătoare în vederea achiziţionării pachetelor principale ale combinatului Oltchim îşi consolidează poziţiile de top management cu oameni bine pregătiţi pentru a pune bazele, cu succes, a Companiei Române de Chimie, care va integra ambele platforme industriale – Borzeşti şi Râmnicu Valcea – pentru a deveni un jucător industrial relevant în industrie”, potrivit comunicatului citat de Agerpres.

Astfel, echipa de conducere a Chimcomplex va fi întregită cu Petru Ion Vaduva, Peter Bombeld şi Ştefan Bucătaru.

Petru Ion Văduva este absolvent de MBA la Yale Business School din Statele Unite şi are experienţa de management în domeniul investiţiilor financiare, ocupând poziţii-cheie în cadrul unor companii din Statele Unite şi Europa, precum JP Morgan, Bear Stearns şi Caspian Securities (SUA), Renaissance Capital şi UralSib (Rusia), SEB Investment Mgt şi CLSA London (Marea Britanie).

Fost director de investiţii la Interprind GEM, Petru Ion Văduva a ocupat din anul 2009 funcţia de Director General Executiv al Ţiriac Holding şi din anul 2013 poziţia de director general al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaş. După finalizarea achiziţiei Oltchim, Petru Ion Vaduva va fi noul CEO al Chimcomplex SA Borzeşti, mai spun reprezentanţii companiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *